Uniunile teritoriale a patru confederații sindicale naționale, CNSLR „Frăția”, CSDR, CNS „Cartel Alfa” și BNS, vor picheta miercuri, 12 decembrie, Prefectura Bacău. Sindicaliștii cer aducerea salariului minim pe economie la pragul de 540 lei. „Am început mișcările sindicale și pentru reașezarea grilelor de salarizare într-o lege unitară”, a subliniat Manole Gheorghe Chiriac, președinte teritorial al Confederațiilor Sindicale Democratice din România. „Guvernul a propus 500 de lei pentru salariul minim, iar patronatele 480. Noi ne-am oprit la 540 de lei. Și așa este foarte puțin. Pînă nu se va transpune în fapt, vom continua acțiunile de protest în luna ianuarie cu pichetarea Parlamentului și cu grevă de avertisment”, a mai spus și Gheorghe Huluță, președinte CNSLR „Frăția” Bacău. Membrii celor patru confederații vor picheta Prefectura Bacău timp de o oră, în intervalul 11.00 – 12.00. Mișcarea sindicală de protest din data de 12 decembrie are anvergură națională. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.