„Le recomand cetățenilor ca atunci cînd sacrifică animalele de Crăciun să nu uite să meargă cu probe la analize, pentru depistarea eventualelor parazitoze ce se transmit foarte ușor la om” – Sorin Ivanciu, director adjunct la DSVSA
Primul caz de trichineloză la porc domestic din județ
• animalul aparține unui cetățean din Onești și a fost cumpărat de la un pădurar din Coțofănești n trichineloza a fost descoperită cînd omul a dus probe la laborator n în urmă cu o săptămînă s-a găsit boala și la un mistreț vînat la Pralea, iar la un porc din Buhoci s-a găsit un alt parazit periculos, sarcosporidioza
Primul caz de trichineloză la un pord domestic, din acest an, s-a descoperit la Onești. „Animalul aparține lui Ionuț Cozoi, care l-a cumpărat acum aproape două săptămîni de la un pădurar din Coțofănești. Echipele noastre sînt la fața locului să vadă dacă mai sînt alte animale bolnave și să distrugă carnea infestată”, a declarat medicul veterinar Sorin Ivanciu, director adjunct la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău. Oneșteanul s-a dus cu probe la analize, după ce a tăiat porcul, la laboratorul de control alimente din localitate. Veterinarii de aici au sesizat suspiciunea de boală și au trimis aproba pentru analiză la Bacău, unde laboratorul a confirmat parazitul. Un alt caz de trichineloză a fost descoperit în urmă cu o săptămînă la un porc mistreț vînat la Pralea. Probele recoltate de la animalul împușcat au scos la iveală prezența bolii și carnea a fost distrusă. O altă boală parazitară la porc a apărut în comuna Buhoci, în satul Coteni. „Este vorba de o infestare cu parazitul numit sarcosporidioză, un parazit mai mare decît trichina, care provoacă paralizia mușchilor. Le recomand cetățenilor ca atunci cînd sacrifică animalele de Crăciun să nu uite să meargă cu probe la analize, pentru depistarea eventualelor parazitoze ce se transmit foarte ușor la om”, a precizat Sorin Ivanciu. Maria Busuioc a sesizat că masa musculară a animalului nu este nromală și a fugit cu carnea la laborator pentru analize, unde s-a confirmat boala. Porcul a fost confiscat pe loc, iar carnea distrusă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.