Frica pazeste bostanaria

Intoarcerea „italienilor” în Bacau (toti stim despre cine e vorba: concitadinii nostri plecati în Italia la munca si care se întorc o data pe an, în concediu, acasa), a scos iar în evidenta multe dintre carentele urbei noastre, proiectata cu o infrastructura ce a ramas la nivelul anilor ’70. Cind „italienii” sint plecati, orasul reuseste sa iasa cu fata curta: el pare mi degraba acel oras de acum trei-patru decenii, ce nu avea nevoie sa dispute probleme de aglomeratie, de galagie infernala, de curatenie, un oras cu masini relativ putine. Dar îndata ce el se aglomereaza, devine un infern. Nici nu stiam pina de curind ca e interzis claxonatul în oras. Dar acum am aflat si asta ma mira foarte tare. Deoarece soferilor nici ca le pasa si îi auzi, deseori, claxonind de-ti sparg timpanele. E lesne de înteles de ce au curajul sa faca asta. Nimeni nu i-a sanctionat pe contravenienti si, atunci, si-au luat nasul la purtare. E unul dintre viciile omenesti acesta al luarii nasului la purtare, al trecerii dincolo de lege, atunci cind legea leneveste. E drept, îmi place ca avem politisti de treaba, ce ne lasa sa claxonam cit vrem si ne permit sa trecem strada pe unde ne e mai bine. Dar în unele cazuri e de preferat ca acolo unde e lege, sa nu fie tocmeala si asta din pricina ca galagia adusa de claxonat tulbura linistea publica, deranjeaza ori streseaza niste oameni. Ca si traversatul strazii pe oriunde, care streseaza pe soferii obligati sa frineze si sa fie cu ochii în patru pe scurtele tronsoane dintre „zebre”. Strabunii nostri, în întelepciunea lor, au scornit un proverb, cind vine vorba de instituirea legii: „frica pazeste bostanaria!”. Adica, soferii vor claxona mai departe, iar pietonii vor trece strada pe unde le vine, atita vreme cit nu vor fi amendati. Mult mai grav decit claxonatul si încalcarea regulilor de circulatie, mi-a parut înghesuiala de automobile ce s-a creat în oras. Cum solutii normale nu exista pentru asta, deoarece partea carosabila n-ar putea fi largita decit prin sacrificarea unor cladiri, ar trebui sa ne multumim cu solutia oferita de Primarie, care a creat zone de interdictie pentru parcarea masinilor. Vezi pe stilpi panourile de avertizare: „roti blocate/ ridicari de masini”, dar soferilor nici ca le pasa. Parcheaza, pentru scurt timp, spun ei, pina si in statiile de autobuz. Se pare ca panourile de avertizare sint asezate doar formal si municipalitatea, care ar putea, la o adica, sa scoata fonduri bune din amenzi pentru astfel de încalcari ale regulilor, nu trimite echipele de interventie pe teren. Faptul ca în septembrie „italienii” vor pleca în strainatate si orasul va respira ceva mai bine, e doar un fapt cu totul întimplator si care nu rezolva cu nimic problemele orasului nostru. Sigur ca ne dorim sa traim într-un oras ceva mai aerisit, în care copiii, ca si ceilalti pietoni, sa poata merge la scoala sau sa poata umbla fara a fi expusi stresului si pericolelor. Iar asta, în lipsa de altceva, nu se poate face decit respectind legea. De catre fiecare, soferi si pietoni, pentru ca si unii si altii sint, de multe ori, pasibili sa fie prinsi calcind… pe bec.

Dan PERSA