Olimpia FILIP
Doina Melinte, fosta mare atletă a României, actuala directoare a Direcției Județene de Sport Bacău, a petrecut Crăciunul la Poiana Brașov alături de Daiana, fiica sa, și colegii săi de generație: Fița Lovin, Cristiana Matei, Elisabeta Lipă, Vali Ionescu și Nicu Vlad. Ea a spus că profită de întîlnirea cu aceștia și își sărbătorește alături de ei ziua de naștere. “De fapt, eu sînt născută pe 17 decembrie, dar în acte figurez pe 27. Asta, deoarece mama a vrut ca eu să mai cîștig un an și nu se dădea scoasă din maternitate. A vrut să facă revelionul în spital, și apoi, după 1 ianuarie, tata să meargă la Primărie ca să îmi scoată certificatul de naștere. Numai că a sosit nu știu ce control de la București și mama a fost nevoită să se externeze, cu tot cu mine, pe 27. Chiar dacă, în acte, data nașterii mele e alta, tot nu am rezolvat nimic, fiindcă tot nu am trecut în celălalt an”, a povestit zîmbind Doina Melinte. E este convinsă că în zilele de Crăciun s-a întîlnit și cu cei doi frați ai săi, Valentin și Laurențiu, care nu vor lipsi de la petrecere. “în primul rînd vreau să mă odihnesc, iar Daiana vrea să schieze. Am acasă vreo 30 de sticluțe cu parfum, care primite, care cumpărate de mine. Oricum, cele mai multe cadouri mi le fac singură. Cînd sînt supărată, pornesc prin oraș după cumpărături. Atunci îmi fac singură zeci de cadouri”, a mărturisit fosta campioană olimpică.el
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.