Şeful Jandarmeriei Române, general locotenent Olimpiodor Antonescu şi prim adjunctul acestuia, general de brigadă Nicolae Rugină, au fost demişi din funcţie, luni, prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.
În locul celor doi au fost împuterniciţi să îndeplinească atribuţiile funcţiei de Inspector General al Jandarmeriei Române, colonel Gavrilă Angelică Costel (fost şef al IJJ Dâmboviţa) şi respectiv colonel Faur Adrian Marian (fost şef al IJJ Covasna).
De asemenea, a fost eliberat din funcţie şeful direcţiei I la Direcţia Resurse Umane din cadrul Jandarmeriei Române şi pus la dispoziţia MAI, colonel Grigoroiu Marian Valentin. Acesta a fost înlocuit cu comisar şef de poliţie Marian Zaharia (fost şef al Direcţiei management Resurse Umane din IGPR).
Directorului general al Direcţiei General Financiare Opriţescu Ion Valentin i-a încetat împuternicirea în funcţie.
Secretarul de stat Ioan Dascălu a precizat, luni, că MAI sancţionează ”ferm” orioce neregulă comisă de angajaţi ai instituţiei şi a subliniat că măsurile dispuse de ministrul Igaş sunt urmare a controlului efectuat de Corpul de Control al MAI în cazul încadrărilor de la Jandarmeria Română.
”Corpul de Control a constatat o serie de încălcări ale prevederilor legale(…) Aceste nereguli au prejudiciat grav imaginea MAI şi a Jandarmeriei care este o structură militară recunoscută pentru integritatea şi profesionalismul lucrătorilor săi. Cu aspectele penale constatate de Corpul de Control a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, iar în cursul zilei de astăzi am fost înştiinţaţi că s-a început urmărirea penală în cauză (…)Toate persoanele care (…) au fost eliberate din funcţie sunt comunicate ca persoane faţă de care s-a început urmărirea penală în cursul zilei de astăzi. Conform statutului cadrelor militare, cadrele care sunt cercetate şi judecate în stare de libertate vor fi puse la dispoziţia conducerii unităţilor”, a adăugat secretarul de stat Ion Dascălu.AGERPPRES
Lasă un răspuns