Florin CRĂCIUN
Prima zi de concurs pentru obținerea permisului de conducere din acest an a fost un eșec pentru majoritatea concurenților. Astfel, din cei 90 de candidați programați pentru ieri, 20 nu s-au prezentat, iar din cei 70 prezenți, doar opt au reușit să treacă de baremul minim de 22 de puncte. „A fost cea mai slabă zi de concurs. Majoritatea candidaților sînt la treia sau a patra înfățișare și nu au reușit mai mult de 16-17 puncte. A fost și cu concurent care a pornit de la patru puncte și abia dacă a ajuns la zece, după patru încercări”, a declarat comisarul șef Virgil Huștiu, șeful comisiei de examinare. Polițiștii spun că lipsa de interes s-a datorat faptului că la mijloc a fost perioada sărbătorilor, cînd concurenții nu au mai pus mîna pe chestionare. Un alt motiv îl reprezintă faptul că nu este necesară o taxă suplimentară pentru reexaminare, astfel că fiecare candidat se poate reprograma ori de cîte ori dorește, cu condiția ca documentele din dosar să nu fie expirate.
Examen pe calculator, din aprilie
Pe aspiranții la obținerea permisului de conducere îi așteaptă o surpriză, cel mai probabil din aprilie. Este vorba despre introducerea sistemului de examinare la proba teoretică pe calculator, care va înlocui vechiul sistem de chestionare. „Metoda necesită un minimum de cunoștințe, iar chestionarele vor fi introduse din calculatorul cental, de la București, aleatoriu pentru fiecare candidat. Acesta trebuie să apese doar pe doua sau trei taste, în funcție de răspunsul considerat corect. în acest fel se elimină orice suspiciune și fiecare candidat poate să-și evalueze singur rezultatele”, a declarat comisarul șef Virgil Ardeleanu, șeful Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și înmatriculări Bacău. Pentru a se familiariza cu noul examen, reprezentanții școlilor de șoferi și instructorii auto vor fi instruiți cu o lună înainte, iar candidații vor răspunde la două-trei întrebări de control, la calculator, înaintea începerii testului propriu-zis.iar din cei 70 prezenți, doar opt au reușit să treacă de baremul minim de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.