CITAT:
Pe lîngă faptul că numărul centrelor de permanență este tot mai mic, reprezentanții Ministerului Sănătății nu au luat în calcul nici faptul că medicii nu au voie să părăsească centrele și nici nu sînt pregătiți să acorde consultații de urgență.
foto cod „perm” – Ministerul Sănătății ar vrea ca medicii de familie să rezolve și consultațiile de urgență
Medicii de familie refuză să lucreze în centre de permanență
Cătălina CHIFU
Ministrul Sănătății a emis un ordin pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență, fără să ia în calcul că la acest moment noile prevederi nici nu se pot aplica. Actul a fost dat cu scopul de a îmbunătăți activitatea stațiilor de ambulanță, dar și pentru a veni în sprijinul pacienților și prevede ca medicii de familie din centrele de permanență să folosească autosanitarele primite de Ambulanță pentru consultații la domiciliu. Astfel, după calculele ministerului, s-ar rezolva și problemele cauzate de criza de medici de la nivelul Ambulanței. „Continuitatea asistenței medicale primare este asigurată de medicii de familie asociați din mai multe localitati în centre de permanență, care vor funcționa în regim de cameră de gardă, rezolvînd consultațiile de urgență și acordînd servicii medicale corespunzătoare pachetului minimal și pachetului de servicii medicale de bază”, se arată în ordin. Acesta mai prevede că medicului de familie ce face gărzi în centrele de permanență i se asigură, după caz și în limita posibilităților, de către Serviciul Județean de Ambulanță sau administrația publică locală, un vehicul special dotat, cu sau fără conducător auto, pentru deplasări la consultațiile de urgență în teritoriul arondat centrului de permanență. Pe lîngă faptul că numărul centrelor de permanență este tot mai mic, iar medicii nici nu vor să mai audă de înființarea altora, reprezentanții Ministerului Sănătății nu au luat în calcul nici faptul că medicii nu au voie să părăsească centrele și nici nu sînt pregătiți să acorde consultații de urgență. „Sînt cel puțin două motive pentru care ordinul nu se poate aplica. Legea nu permite medicilor de familie să părăsească centrul de permanență. în plus, medicii de familie care vor asigura asistența pe aceste mașini vor trebui să urmeze cursuri specializate pe medicina de urgență. Sînt foarte mulți colegi care spun că nu sînt pregătiți pentru așa ceva. Cînd ești solicitat la un caz de urgență trebuie să te aștepți la orice, oricît de simplu ar părea la prima vedere”, spune dr. Marilena Căliman, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie.
CASETA
Sumele decontate de CAS nu-i mulțumesc pe medici
Pe de altă parte, medicii de familie ridică și problema sumelor derizorii pe care le decontează Casa de Asigurări de Sănătate pentru serviciile prestate, dar și a programului extrem de încărcat, care nu le mai permite să desfășoare și alte activități. „Din iulie 2007, de cînd se desfășoară programul de evaluare a sănătății, sîntem suprasolicitați. Nu mai avem capacitatea fizică să asigurăm și asistența medicală în regim de urgență. Medicii de familie sînt depășiți de cele două contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate. Apoi, în condițiile în care cheltuielile depășeșc veniturile, sumele decontate de CAS, nu se poate pune problema acordării asistenței medicale de urgență. Mai mult decît atît, prin contractul cadru nu se plătesc vizitele la domiciliu. Trebuie găsită o soluție acceptabilă atît pentru medicii de familie, cît și pentru minister, și apoi analizăm în ce măsură se poate acorda asistență de urgență sau se pot înființa alte centre de permanență”, mai spune dr. Căliman. La această oră, mai funcționează în județ doar patru centre de permanență – Tg. Ocna (doar la sfîrșit de săptămînă), Slănic Moldova, Ghimeș – Palanca și Onești (doar pentru copii). ă este tot mai mic, reprezentanții Ministerului Sănătății nu au luat în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.