Preşedintele egiptean Hosni Mubarak a declarat marţi seară că el rămâne la putere, dar că nu va mai candida la alegerile prezidenţiale din luna septembrie, într-un discurs televizat, relatează AFP, AP şi Reuters.
Imediat după discursul lui Mubarak, mii de manifestanţi adunaţi în centrul Cairo au cerut din nou plecarea lui imediată. ‘Hai, şterge-o!’, au scandat ei.
‘Spun acest lucru cu toată sinceritatea şi fără a ţine cont de situaţia actuală, nu intenţionez să mă prezint pentru un nou mandat prezidenţial’, a declarat preşedintele egiptean într-o alocuţiune foarte aşteptată.
‘Am petrecut destul timp pentru a servi Egiptul şi poporul său’, a adăugat el. ‘N-am cerut niciodată puterea’.
Peste un milion de egipteni au manifestat marţi în ţară pentru a cere plecarea preşedintelui Mubarak, la putere de 29 de ani, potrivit serviciilor de securitate.
Aceasta a fost cea mai mare mobilizare în opt zile de contestaţie a puterii preşedintelui egiptean.
‘Vă vorbesc în condiţii dificile ce pun Egiptul şi poporul său la încercare şi care l-ar putea conduce spre necunoscut’, a adăugat Mubarak, estimând că ţara are de ales între ‘haos şi stabilitate ‘.
‘Această ţară, aici am trăit, m-am luptat pentru ea şi istoria mă va judeca’, a spus el.
‘Prima mea responsabilitate acum este de a restabili securitatea şi stabilitatea patriei pentru a asigura tranziţia paşnică a puterii’, a mai declarat şeful statului.
El a chemat Parlamentul ‘să dezbată un amendament la articolele 76 şi 77 din Constituţie pentru a schimba condiţiile candidaturii la alegerile prezidenţiale şi a limita mandatele’.
Articolul 76, controversat, a fost amendat în 2007. El stabileşte condiţii stricte pentru a se prezenta la prezidenţiale, în special pentru independenţi ce trebuie să primească sprijinul din partea a 250 de aleşi provenind din trei instituţii diferite, toate dominate de partidul la putere.
Articolul 77 stabileşte durata mandatului la şase ani, pentru un număr nelimitat de mandate.
Anunţuri anterioare făcute de Mubarak asupra formării unui nou guvern, numirii vicepreşedintelui Omar Suleiman şi unui dialog cu opoziţia au fost respinse de protestatari şi opoziţie, pentru care numai plecarea lui Mubarak ar goli străzile Egiptului.
Grupurile de opoziţie au chemat la un ‘marş al milionului’ marţi pentru a face presiuni asupra regimului şi a cere plecarea şefului statului, la putere din 1981.
Potrivit The New York Times, preşedintele american Barack Obama i-a cerut lui Mubarak să nu se mai prezinte la următoarele alegeri prezidenţiale, într-un mesaj transmis de un fost ambasador al SUA în Egipt Frank Wisner, care a vizitat Cairo. Mişcarea de protest fără precedent, chiar dacă ea continuă în mod paşnic, a făcut începând din 25 ianuarie cel puţin 300 de morţi, potrivit unui bilanţ neconfirmat al ONU, şi mii de răniţi. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.