Managerii institutiilor publice de cultura subordonate Consiliului Judetean Bacau vor fi evaluati la sfirsitul lunii februarie a acestui an pentru activitatea din 2010 sau, in cazul celor aflati la final de mandat, pentru intreaga activitate. Vor fi „bagati in examen” directorii de la Filarmonica „Mihail Jora”, Revista de cultura „Ateneu”, Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea”, Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza”, Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, Scoala Populara de Arta si Meserii si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT). Din comisiile de evaluare vor face parte un consilier judetean, in calitate de presedinte, si cite doi specialisti de la institutii publice de cultura sau de la institutii de invatamint superior din Bacau, Iasi sau Bucuresti.
Evaluari de final de mandat
Cel mai important examen il au de sustinut managerii aflati la conducerea Filarmonicii „Mihail Jora” si Complexului Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea”, care vo fi supusi unor evaluari finale, inainte de incheierea mandatului. „Daca vor lua peste noua la evaluarea finala, nu se va mai organiza concurs pentru postul pe care-l ocupa dar trebuie sa vina cu un nou proiect de management. Daca iau sub 9.00, se organizeaza concurs”, a precizat Florian Morosanu, coordonatorul Compartimentului „Cultura” de la Consiliul Judetean Bacau. Pavel Ionescu, directorul Filarmonicii „Mihail Jora”, va fi evaluat de o comisie formata din Dumitru Braneanu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Bacau, Viorel Munteanu, rector al Academiei de Muzica „George Enescu” din Iasi, si compozitorul si muzicologul Liviu Danceanu, prof. univ.dr. al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Din comisia care va face evaluarea finala a activitatii de management a Gabrielei Gurau, directoare a Complexului Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea”, vor face parte Angela Bogea, director executiv al Consiliului Judetean Bacau, Gogu Ghiorghita, prof.univ.dr. al Universitatii „Al.I.Cuza” Iasi, si Dumitru Murariu, director general al Muzeului National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” din Bucuresti.
La evaluarile anule trebuie sa ia peste 7
Alti sase directori subordonati administrativ Consiliului Judetean Bacau vor avea de sustinut evaluari anuale, pentru activitatea din 2010. Gabriela Muraru, directoarea Bibliotecii Judetene „Costache Sturdza” din Bacau, va fi evaluata pentru activitatea sa de management de consilierul judetean Viorica Marcu, Calistrat Costin, presedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) – Filiala Bacau, si Ioan Danila, conf.univ. dr. al Universitatiii „Vasile Alecsandri” Bacau. Activitatea de management a criticului de teatru Carmen Mihalache, redactor sef al Revistei de cultura „Ateneu”, va fi analizata de consilierul judetean Ovidiun Relu Cojocaru, Ghiorghi Iorga, inspector al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, si de prof.univ.dr. Adriana Gertruda Romedea, decan al Facultatii de Litere, din cadrul Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau. Din comisia de evaluare a lui Petre Vlase, director al Ansamblului Folcloric „Busuiocul”, vor face parte Angela Bogea, director executiv al CJ Bacau, Gheorghe Gozar, profesor de muzica al Liceului de Arta „George Apostu” din Bacau, si compozitorul, dirijorul si folcloristul Constantin Arvinte. Activitatea de management a lui Carmen Voisei, director al Scolii Populare de Arte si Meserii Bacau, va fi examinata de Ciprian Fantaza, director executiv al Consiliului Judetean Bacau, pictorul naiv Ioan Maric, si pictorita Carmen Murariu, muzeograf al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Iar Florin Zancescu, director al CJCPCT Bacau, va fi evaluat de o comisie formata din Silviu Bondor, vicepresedinte al CJ Bacau, etnologul Constantin Donea si Petru Scutelnicu, membru al USR Bacau. Pentru a-si contiua activitatea de management, fiecare dintre cei evaluati trebuie sa obtina la examinarea anuala peste 7.00. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns