Revenire la Bursa de Valori, dar lichiditate scăzută
Prima ședință a săptămînii bursiere, de ieri, 4 februarie, a fost caracterizată de reveniri ușoare pe un nivel de lichiditate extrem de scăzut, doar 14,3 milioane de lei (4 milioane de euro), semn că investitorii așteaptă conturarea unui trend clar înainte de a lua o decizie de vînzare sau de cumpărare.
La închidere, indicii au marcat cîștiguri de 1,6%, în cazul BET și BET-C, în timp ce cîștigurile în sectorul SIF-urilor au fost ceva mai scăzute, de aproximativ 1,4%, indicele care urmărește evoluția celor cinci societăți de investiții financiare avînd, pe tot parcursul zilei, o dinamică mai lentă.
Doar două simboluri au reușit să înregistreze, în ședința de ieri, rulaje de peste două milioane de lei. Astfel, titlurile emise de Banca Transilvania (TLV) s-au situat pe primul loc în clasamentul pe lichiditate, cu aproape 2,1 milioane de lei, urmate de titlurile emise de SIF Oltenia (SIF5), cu două milioane de lei. Cursurile au înregistrat creșteri de 2,1%, în cazul TLV, pînă la 0,7400 lei/acțiune, și 0,8% în cazul SIF5, pînă la 3,5900 lei/acțiune.
Titlurile emise de BRD-GSG au închis la un curs de 19,6000 lei/acțiune, cu 3,2% peste prețul de referință, pe un rulaj de 0,6 milioane de lei.
în segmentul Rasdaq, valoarea totală tranzacționată a fost de 1,5 milioane de lei (0,4 milioane de euro), primul loc în clasamentul pe lichiditate fiind ocupat de titlurile Remat Galați (REMQ), care au înregistrat un rulaj de peste 0,2 milioane de lei ca urmare a unei tranzacții în care a fost transferat echivalentul a 7,12% din capitalul social, efectuată la un curs de 12,4000 lei/acțiune, cu 1.450,00% mai mare decît prețul de referință.
De cîteva zile, ordinele de vînzare au devenit, la rîndul lor, mai reduse ca amploare și agresivitate, ceea ce a permis o revenire ușoară a cotațiilor pe parcursul săptămînii precedente. în prezent, există un echilibru în piață, dar el poate fi oricînd destabilizat dacă investitorii instituționali vor începe din nou să acționeze, fie în calitate de cumpărători, fie ca vînzători.
Tendința a fost una ușor pozitivă, asemănătoare cu cea a zilei de vineri. Toți cei patru indici au cunoscut creșteri circa 1,4 – 1,7%. Creșteri mai importante au avut Zimtub (plus 11,59%) și Mecanica Ceahlău (plus 13,21%), dar în cazul lor valoarea tranzacțiilor a fost cu mult mai redusă decît în cazul titlurilor blue-chip.
în perioada curentă, companiile tranzacționate la bursă comunică rezultatele financiare preliminare pentru anul 2007, iar acestea pot influența evoluția prețurilor. Această perioadă a raportărilor a început pe 28 ianuarie, odată cu anunțul Oltchim și va continua pînă pe 28 martie, cînd Turbomecanica va fi ultima dintre companiile listate care va da publicității aceste rezultate preliminate pe 2007. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.