în urma numeroaselor solicitări primite pentru reeditarea celebrei lucrări Enciclopedia Valea Trotușului, autorul ei, profesorul de istorie Corneliu Stoica din Tîrgu Ocna, a predat în aceste zile manuscrisul cu o serie de completări care vor include date și informații actualizate despre bazinul hidrografic al Văii Trotușului. „Dacă tot s-a ivit o astfel de oportunitate, am ținut să mai adaug cîteva pagini care să întregească întreaga documentație a volumului, pe care de altfel, în condițiile identificării de noi surse și informații de natură istorică, îl consider oricînd perfectibil”, a declarat profesorul Corneliu Stoica. „Țin să precizez că valoroasa enciclopedie, care are un cuprins de 655 de pagini, va fi completată cu încă 32 de pagini și va fi dată în lucru după corecturile de rigoare, urmînd ca pînă la începutul lunii martie să fie reeditată în cel puțin 1.000 de exemplare”, a spus și Maria Dohotaru, directorul Editurii Magic Print din Onești. Lucrarea, care însumează pe lîngă cele peste 4.000 de documente și 1.000 de fotografii de mare valoare istorică și artistică, a primit anul trecut recunoașterea mediilor universitare, ca unica lucrare de gen din Europa și a fost propusă pentru premiile anuale ale Academiei Române. (Romulus Dan BUSNEA) mare valoare istorică și artistică, a primit anul trecut recu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.