LUMEA ROM+NEASCĂ

Atacuri la adresa demnității umane

Romulus Dan BUSNEA

Nu pot decît să dezaprob modul în care CNSAS face „publice” așa-zisele verdicte de „poliție politică” în cazul unor personalități ale culturii române, ca și pe reprezentanții acestei instituții, printre care și marele boier al poeziei românești, Mircea Dinescu, cel al cărui trecut a rămas, pînă acum, oarecum nedefinit sau cel puțin dubois. Cazul poetului Cezar Ivănescu, acuzat că ar fi făcut poliție politică și prezentat pe posturile de televiziune cu o plăcere sadică de Mircea Dinescu, a relevat în primul rînd dorința irepresibilă a lui Dinescu de a-l pune la zid pe Cezar Ivănescu. Acreala cu care este tratat Ivănescu, veninul care se întrevede în cuvintele lui Dinescu, lasă loc unor bănuieli: nu cumva Dinescu nu-l are la inimă pe Ivănescu, din motive de ordin personal ori politic? Modul în care este atacat Cezar Ivănescu mă face să cred că este vorba despre o răfuială, nedemnă pentru un pretins intelectual și om de cultură – așa cum se crede Dinescu – dar care, nu o dată, a demonstrat că îi place să se bălăcărească în mocirla nemerniciilor de tot felul. Mircea Dinescu, stimabilul poet multimilionar și fără de poezii în ultima vreme, a afirmat că n-a văzut dosarul lui Ivănescu și, logic, dacă nu l-a văzut, nu știe ce conține. Iar dacă presupunem că acuzația îndreptată împotriva lui Ivănescu ar fi fost un fapt arhicunoscut, atunci de ce n-a mai fost făcută această afirmație pînă acum? La fel de bine putem presupune că la mijloc este vorba de o lucrătură grosolană. De fapt, cam așa se întîmplă în „frumoasa Românie”: se lansează din neant o informație, împricinatul este atacat din toate direcțiile și nu poate spune mai nimic, că vorba aia, sîntem români și trăim în România, unde victima este agresată și călăii sînt încă lăudați și recompensați. N-am înțeles prea bine care sînt dovezile irefutabile pe care se bazează sentința dată de Dinescu & CNSAS, dar este greu să convingi că cineva este de rea credință, fără să arăți și probele concludente pe care te bazezi. Din păcate, asta face Dinescu acum, cînd îl pune la stîlpul infamiei pe Ivănescu și mai face și un apel călduros către semenii lui să arunce cu pietre în el. Se spune că motivul real pentru care Dinescu l-a scos informator pe Ivănescu ar fi cel legat de acuzațiile lansate de Ivănescu la adresa acestuia, cu privire la complicitatea lui Dinescu la moartea marelui prozator român Marin Preda. Și totuși, verticalitatea poetului Cezar Ivănescu nu poate fi pusă la îndoială. Acesta a făcut greva foamei în anii ’60, ca student al Facultății de Filologie din Iași, în semn de protest pentru că a fost exmatriculat din facultate și exclus din cenaclul facultății. A mai făcut greva foamei în 1983, în redacția revistei „Luceafărul”, în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregătea pentru a fi topită, cartea de poeme „Doina”. A făcut iarăși greva foamei, șapte zile, în 1986, în semn de protest împotriva autorităților comuniste care i-au interzis Cenaclul „Numele Poetului”. Ultima oară a făcut greva foamei în 1990, în semn de protest pentru faptul că Mircea Dinescu, președintele Uniunii Scriitorilor de atunci, i-a desfăcut contractul de muncă în mod ilegal. Cărțile sale de poeme colcăie de enunțuri anticomuniste și antisecuriste. în Carta Albă a Securității, apar cîteva file din dosarul lui Ivănescu, de unde reiese clar că acesta era dat în urmărire, deci era victimă și era considerat un element extrem de periculos. Și atunci, pe cine ar fi putut să toarne la Securitate Cezar Ivănescu? Poate, cel mult să se toarne pe sine că este un anticomunist feroce. Prezența lui Ivănescu pe unul dintre posturile de televiziune a fost una echilibrată, explicită și plină de demnitate, iar istoria vieții lui este, cu mici excepții, una plină de traume, suferințe și marginalizare. Așa cum spunea și pictorul Sorin Dumitrescu, într-o intervenție remarcabilă pe același post: „într-o țară necreativă și intoxicată cu prea multe răutăți, un poet ca Cezar Ivănescu este incompatibil cu instituția amăgirii, iar prin modelul de demnitate pe care l-a propus și asumat s-a distanțat de majoritatea confraților săi, de rechinii care îi bîntuiau prin preajmă. Ce să-i faci, unii își apără nemernicia, iar alții, ca și Cezar, doar numele”. Ar trebui să ne cam îndoim de anumite așa-zise angajamente de informatori, măcar pînă la proba contrarie. Iar dacă există, trebuie văzut în ce context au fost semnate și dacă au fost semnate, în ce au constat colaborările unora. Și dacă au colaborat, cît rău au făcut semenilor. Cred că așa ar trebui judecat orice om, într-un mod rațional și nu răzbunător, prin atacuri la adresa demnității umane. Și poate că cel mai bun lucru ar fi ca noi să nu ne mai lăsăm manipulați de oricine și oricînd, pentru că astfel, riscăm să credem că românii cinstiți sînt securiști, în timp ce adevărații securiști, care se lăfăie în fotolii confortabile de șefi și de vedete de televiziune, sînt admirabilii reprezentanți ai poporului român.ără de poezii în ultima vreme, a afirmat că n-a văzut dosarul lui Ivănescu ș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!