Sprijin pentru persecutații politic

Administrator

Din 1998, de cînd acordarea drepturilor bănești pentru persoanele persecutate politic se stabilește prin Comisiile din cadrul Direcțiilor de Muncă și Protecție Socială, la nivelul județului Bacău s-au înregistrat 914 dosare în acest sens.
70% din cazuri sînt reprezentate de persoane care au fost prizonieri de război în fosta URSS, înainte și după data de 23 august 1944. 20% sînt persoane strămutate din localitatea de domiciliu sau pentru care s-a stabilit domiciliu forțat, iar 10% sînt persoane care au suferit alte forme de persecuție.
Aceste categorii de persoane, pe lîngă indemnizațiile lunare, mai beneficiază de o serie de drepturi stabilite prin Decretul-Lege nr.118/1990, precum scutiri de la plata taxelor și a impozitelor locale, a abonamentului radio-TV sau a abonamentui telefonic, gratuitate la asistență medicală și medicamente ș.a.
De asemenea, pot beneficia de drepturile prevăzute în decretul-lege și soțul sau soția supraviețuitoare celui care a decedat, dar cu condiția ca ulterior, să nu se fi recăsătorit.
Actele necesare pentru stabilirea acestor drepturi se depun la Comisiile consitituite în cadul Direcției de Muncă și Protecție Socială Bacău cu sediul în str. I.S. Sturdza 63.
Din ianuarie 2008, indemnizatiile persoanelor persecutate politic în perioada regimului comunist, au fost imajorate cu 4,5%. (Mădălina ROTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.