~3 min lectură 0 comentarii

Hăncescu: Concursul de titularizare la nivelul şcolii va provoca haos în sistem

Redacția Ziarul de Bacău

Simion Hancescu, preşedinte Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, a semnat următoarea declaraţie de presă:

„Ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, a început de astăzi să coordoneze marele experiment numit Legea Educaţiei Naţionale, transformându-ne pe noi toţi- profesori, elevi, părinţi- în simplii cobai de laborator.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia că ziua de 9 februarie 2011, în care intră în vigoare Legea Educaţiei Naţionale, este momentul în care se pune în aplicare planul de “reformare”, care în opinia noastră va duce la distrugerea iremediabilă a sistemului de educaţie. Vă dăm câteva argumente:

– reducerea a 15.000 de posturi, începând cu acest an;

– modificarea ciclurilor de învăţământ, fără asigurarea infrastructurii necesare iar cei care vor absolvi 9 clase vor fi aruncaţi pe piaţa muncii, ca muncitori necalificaţi;

– concursul de titularizare la nivelul şcolii va provoca haos în sistem;

– reducerea drastică a veniturilor cadrelor didactice navetiste prin nedecontarea cheltuielilor de transport;

– minimalizarea rolului cadrelor didactice în luarea deciziilor majore privind procesul instructiv-educativ, din cauza structurii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

Ţinând cont de responsabilitatea pe care o avem faţă de membrii noştri, cerem ministrului Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, să participe la discuţii cu membrii Biroului Operativ al federaţiei noastre, aşa cum i-am mai solicitat într-o adresă oficială. Totodată, F.S.L.I. îi va cere preşedintelui Traian Băsescu să participe la o întâlnire cu membrii Biroului Operativ pentru a-i prezenta neregulile din sistem. Îi vom solicita preşedintelui Traian Băsescu să medieze conflictul existent între Guvern şi salariaţii din învăţământ, ca urmare a neaplicării unitare a hotărârilor judecătoreşti privind majorarea salarială prevăzută în Legea 221/2008.

Vă reamintim că federaţia noastră a hotărât să iniţieze un proiect legislativ prin care să modifice anumite prevederi din Legea Educaţiei Naţionale, proces care este în plină desfăşurare. Totodată, i-am cerut premierului Emil Boc să emită un act normativ prin care să reglementeze aplicarea unitară a Legii 221/2008, ţinând cont că majoritatea sindicatelor au obţinut în instanţă aplicarea acestei legi. Între timp, membrii de sindicat sunt consultaţi în legătură cu formele de protest la care vor recurge”. AMOS NEWS

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.