~3 min lectură 0 comentarii

Handbal (m), Liga Nationala / „U” Transilvania Cluj – Stiinta MD Bacau (sâmbata, 18.00)

Redacția Ziarul de Bacău

Clujenii si bacauanii s-au intâlnit ultima oara in turneul organizat de „U” pe teren propriu. Atunci s-a lasat cu scandal, antrenorul Gabi Armanu acuzând un arbitraj partinitor in meciul direct, iar Stiinta nu a mai participat la festivitatea de premiere. Ambele formatii si-au jurat ca vor câstiga in campionat, pentru a demonstra care este de fapt mai buna. Stiinta pleca in LN cu un avantaj de imagine, infirmat insa pe parcurs. Campionatul a dus cele doua formatii la mijlocul clasamentului, cu „U” in fata Stiintei, chiar la limita locurilor de cupe europene. Daca mai vrea sa joace macar in Challenge, in sezonul 2011-2012, bacauanii trebuie sa invinga la Cluj o formatie gazda cu un moral excelent si care s-a intarit in timpul iernii prin achizitionarea celui de-al treilea portar al nationalei, Adrian Irimus, fost la UCM Resita.
De partea cealalta, Stiinta Municipal Dedeman Bacau a avut o perioada de pregatire buna, in care a impresionat nu atât prin rezultate, cât mai ales prin calitatea jocului tinerei sale garnituri. Antrenorul Gabriel Armanu a dictat in fiecare amical o partitura de viteza si agresivitate in defensiva. Macar de n-ar reveni la jocul traditional, „de siguranta”, care de fapt n-a securizat niciodata niciun rezultat. Din nefericire, golgeterul bacauan Marius Bondar inca este accidentat, la fel si omologul sau de pe extrema stânga, Rares Paunica. Partea plina a paharului este ca G. Bujor si Tarâta (pe partea dreapta) si Dospinescu (pe stânga) au demonstrat ca sunt in forma. De asemenea, a trecut suficienta vreme de la intreruperea campionatului (pentru participarea nationalei la TF al CM), Stiinta fiind atunci cu moralul la pamânt, in urma infrângerii de acasa cu Dinamo Municipal Brasov.

Etapa XII (sâmbata, 12 februarie): CSU Bucovina Suceava – CSA Steaua Bucuresti, CSM Oradea – HCM Constanta, Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu – CSM Bucuresti, Dinamo Municipal Brasov – UCM Resita, „U” Transilvania Cluj – Stiinta Municipal Dedeman Bacau, HC Odorhei – CSM Satu-Mare, Minaur Stiinta CSM Baia-Mare – „U” Politehnica Municipal Timisoara.
Clasament
1. HC Odorhei 11 10 0 1 355-300 20
2. UCM Resita 11 9 1 1 364-308 19
3. HCM Constanta 12 9 1 2 409-354 19
4. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 12 8 0 4 362-350 14
5. CSU Bucovina Suceava 11 7 0 4 337-300 14
6. „U” Transilvania Cluj 7 0 4 329-304 14
7. Stiinta Municipal Dedeman Bacau 11 6 0 5 308-298 12
8. CSM Satu-Mare 11 5 1 5 338-345 11
9. Dinamo Municipal Brasov 11 3 1 7 293-320 7
10. Minaur Stiinta CSM Baia-Mare 11 3 1 7 291-339 7
11. „U” Politenica Municipal Timisoara 11 3 0 8 304-336 6
12. CSA Steaua Bucuresti 11 2 2 7 295-328 6
13. CSM Bucuresti 11 2 0 9 323-369 4
14. CSM Oradea 11 0 1 11 292-353 1
Etapa XIII (sâmbata, 19 februarie): „U” Politehnica Municipal Timisoara – CSU Bucovina Suceava, CSM Satu-Mare – Minaur Stiinta CSM Baia-Mare, Stiinta Municipal Dedeman Bacau – HC Odorhei, UCM Resita – „U” Transilvania Cluj, CSM Bucuresti – Dinamo Municipal Brasov, HCM Constanta – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 37-32 (18-14, disputat in devans), CSA Steaua Bucuresti – CSM Oradea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.