Sfirsitul saptaminii trecute a fost, la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, unul al agresiunilor. Astfel, potrivit reprezentantilor unitatii medicale, in intervalul 11 februarie, ora 7.00 – 14 februarie, ora 7.00, nu mai putin de 16 persoane au ajuns in UPU ca urmare – au declarat acestea – a unor agresiuni la care au fost suspuse in diferite circumstante. „Pacientii s-au prezentat in diferite stadii, de la leziuni provocate de intepaturi cu furculita, pina la traumatisme toracice sau craniene. Ziua de virf a fost duminica, 13 februarie, cind noua pacienti au ajuns in UPU, adusi de salvare sau veniti cu mijloace de transport personal, si care au declarat ca s-au ales cu rani in urma unor agresiuni”, a spus Mirela Romanet, purtator de cuvint SJU Bacau. Printre pacientii ajunsi la UPU in intervalul mentionat s-a aflat si un barbat de 32 de ani din Bacau, care avea plagi la nivelul fetei destul de serioase pentru a fi trimis la Clinica Buco-maxilo-faciala din Iasi. „Barbatul a spus medicilor ca fusese agresat de mai multe persoane in urma cu 12 ore. A fost trimis la Iasi si de acolo, dupa interventiile medicale specializate, externat in buna stare”, a spus Romanet. Un alt caz a fost cel al unei femei de 34 de ani, Iulia R., de 34 de ani care s-a prezentat in UPU cu mijloc de transport propriu, acuzind agresiuni din partea sotului, sau cel al unui tinar de 32 de ani din Margineni, care a ajuns cu o ambulanta la spital cu o fractura la un picior cu deplasare si care a declarat medicilor ca a fost agresat. Potrivit reprezentantilor SJU Bacau, cazurile nu au fost severe din punct de vedere medical, dar sint de natura sa ingrjoreze din punct de vedere social. (M.R.)
S-au batut ca chiorii in week-end
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.