Chinuită de dorul fostului soț, o femeie din Moinești a încercat să-și pună capăt zilelor. Duminică seara, Violeta B., de 26 de ani, și-a cumpărat o sticlă de coniac și s-a refugiat în dormitor, unde a început să bea și a înghițit și cinci pastile de antidepresive. Din fericire, femeia a fost găsită de fostul soț, care a sunat la 112 și femeia a fost preluată de o autosanitară și transportată la spital. Cercetările au stabilit că Violeta B. era despărțită din 2006 și a suferit o depresie în momentul în care a aflat că fostul ei bărbat are o altă relație. Ieri dimineață, femeia era în afara oricărui pericol. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.