Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Albin
Mintea omului nu suferă să fie fără lucrare. De aceea este indicat să
cugete cele bune, pentru a nu fi acoperită de cele rele. Să dăm minții
noastre cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu, în rugăciune și în
înțelegerea celor bune. Cugetarea la lucruri banale dă naștere la
deșertăciuni, iar cugetarea bună dă rod bun. Răutatea este
întuneric, iar fapta bună lumină. Răutatea săvîrșită înnegrește pe
lucrătorul ei, iar fapta bună îi face străluciți pe cei care o săvîrșesc.
Nu te gîndi la faptul că doar tu te necăjești mai mult decît toți, pentru
că nu există om care să nu se afle în durere și în necaz. Căci,
precum nu este cu neputință să scape cineva de aer, fiind pe
pămînt, așa este cu neputință omului să nu fie ispitit de dureri și de
necazuri, cînd este în viață. Cei care își duc viața în jurul celor
pămîntești se zbuciumă în continuu în această lume și se vor necăji
în permanență. Cei ce aleargă după cele duhovnicești și se
ostenesc cu acestea, vor fi fericiți. Ai răbdare desăvîrșită în tot lucrul
la care ai fost chemat. întărește-ți ancorele și funiile, ca nu cumva,
cîte puțin, corabioara ta să fie împinsă în noian, la adînc, că atunci,
pățania ta te va învăța de cîtă pace te împărtășeai, cînd erai la liman.
Dacă sîntem robi ai Mîntuitorului Iisus Hristos să nu ne rușinăm de
lanțul necazurilor, ci, cu bucurie să-l răbdăm, așteptînd venirea Lui
cea din ceruri, ca pe noi să ne numere împreună cu ceata sfinților.
Sinaxar ortodox: Sfînta Mucenițe Evdochia
Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Albin
Mintea omului nu suferă să fie fă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.