Aud ca unii constructori se pling de vremurile grele in care traim. Cica ar fi ajuns in pragul falimentului din cauza mediului economic romanesc. Mi se pare de-a dreptul perversa situatia ca tocmai ei sa fie in postura de reclamanti. Economia romaneasca din ultimii 20 de ani a fost dirijata, in mare parte, chiar de sectorul constructiilor. Cele mai mari averi, in ultimul deceniu, s-au facut din combinatia dintre constructori si speculatori imobiliari. Sint in Bacau firme cu staif in domeniu care s-au declarat dezvoltatori imobiliari. Afacerea – in viziunea teparilor romani – este extrem de simpla. Se face rost de un teren, se deseneaza niste pliante frumos colorate, cu vile sau blocuri ultramoderne, la preturi acceptabile. Vine clientul fraier, plateste avansul pentru o iluzie si astfel se string primele fonduri. Dezvoltatorul, de fapt, nu investeste nici macar o para chioara. Cu primii bani din avansuri isi organizeaza santierul, isi cumpara si niscaiva utilaje si incepe sa sape fundatia. Munceste in dorul lelii pina vine scadenta la urmatoarea plata din partea clientilor. Fraierii vireaza banii in contul investitorului de trei parale si spera ca intirzierile vor fi recuperate. Si uite-asa, fara un ban virit in afacere, constructorul-investitor isi trage profituri inimaginabile. Nu numai ca nu respecta termenele de finalizare, dar – periodic – argumenteza noi cresteri ale pretului constructiei pe motive de turbulente economice globale (suna bine, nu?)… Acum, probabil, unii romani s-au mai desteptat si teapa nu mai merge la fel de bine. De aceea unii varsa lacrimi de crocodil strigind ca-i paste falimentul… Pai ar fi cazul ca unii patroni de firme de constructii sa-si vinda din vilele si masinile de lux pentru a acoperi pierderile chiar de ei provocate…
Zilele trecute am discutat cu angajatii unei agentii imobiliare din sudul Turciei. Voiam sa aflu cit costa o casa sau un apartament aici, pe malul Mediteranei. Am fost impresionat de ritmul si de modul cum se construieste in zona Antalya. Mi s-a parut incredibil faptul ca in urma cu doar 15-18 ani in zona respectiva erau doar citeva sate de pescari. Acum au aparut orase cu zeci de mii de locuitori, hoteluri, cluburi, cartiere rezidentiale, toate ridicate din investitii private. La tot pasul intilnesti anuntul: SATILIC, adica de vinzare. Dezvoltatorul baga banii in constructie, o finalizeaza si o prezinta eventualilor clienti la cheie. Omul vine, pipaie peretii, incearca instalatiile bailor, verifica privelistea din balcon si apoi negociaza pretul. Daca-i convine cumpara, daca nu, incearca in alta parte… Aici, in Antalya, cele mai mici apartamente au cel putin 100 de metri patrati si pornesc de la 50 de mii de euro (intr-o tara unde salariul minim obligatoriu este de 400 de dolari, iar salariu mediu nu depaseste 700 de dolari). Si asta in conditiile in care vezi ce cumperi, nu dai banii doar pe un pliant si o macheta… Iar dupa ritmul in care se lucreaza pe santiere, constructorii turci nu par speriati de spectrul falimentului.
Au dreptate, in parte, constructorii romani care se pling de haosul din mediul economic autohton. Dar n-ar fi rau sa inceapa organizarea chiar din curtea lor. Cita vreme un patron cu trei lopeti si doua roabe subrede primeste contracte pe bani publici pentru mari reabilitari de drumuri si sosele, vom asista la nenumarate tepe menite sa-mbogateasca doar clientela politica si sa alimenteze cu bani negri tescherelele partidelor.
Lasă un răspuns