~2 min lectură 0 comentarii

Preşedintele AOR – Ministerul Sănătăţii nu mai desfiinţează spitalele

Redacția Ziarul de Bacău

Preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), primarul oraşului Sălişte (judeţul Sibiu), Dumitru Teodor Banciu, a declarat joi seară, în exclusivitate pentru AGERPRES, că în urmă cu câteva ore s-a semnat o minută între secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS) Cristian Irimie şi reprezentanţi ai AOR, care prevede că spitalele din România nu vor mai fi desfiinţate de MS.

Unul dintre semnatarii minutei, Johann Krech, primarul oraşului sibian Cisnădie, unde au avut loc proteste faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de a desfiinţa spitalul, a confirmat pentru AGERPRES că nici spitalul din Cisnădie şi nici celelalte nu vor mai fi desfiinţate.

„Spitalele nu vor fi desfiinţate de Ministerul Sănătăţii şi nici printr-o altă măsură luată de instituţiile din sistemul de sănătate”, se arată la primul punct al minutei încheiate, joi, între AOR şi MS.

În acelaşi document, se stipulează că „Ministerul Sănătăţii va propune un set de indicatori pentru eficientizarea spitalelor din reţeaua autorităţilor locale, pe care acestea se angajează să îi respecte, în baza unui plan de măsuri convenit de ambele părţi”.

„Ministerul trebuie să facă publică strategia sa privind sistemul de sănătate pentru cel puţin 4 ani şi să o adopte în urma dezbaterilor cu toţi cei implicaţi”, se mai arată în textul minutei.

De asemenea, potrivit documentului, MS trebuie să clarifice care sunt motivele şi avantajele desfiinţării spitalelor şi să le facă publice şi, totodată, să-şi precizeze oficial poziţia pe care o va adopta în cazul spitalelor pentru care consiliile locale nu vor adopta hotărâri de transformare în cămine de bătrâni sau de comasare.

„Aşteptăm un răspuns scris pentru toate solicitările de mai sus, răspuns care să fie postat şi pe site-ul Ministerului. În caz contrar, autorităţile locale îşi rezervă dreptul de a protesta alături de sindicate şi de a acţiona în instanţă orice măsură ilegală”, se afirmă în încheierea minutei, semnată de secretarul de stat Cristian Irimie şi de primarii mai multor localităţi, membri AOR. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.