Cine are carte, are parte! Depinde la ce fel de carte te gîndești, îmi spune o cunoștință absolut întîmplătoare, un „erou negativ” pentru unul din reportajele – anchetă pe care le realizez în lumea interlopă. Dacă-ți aranjezi o chintă roială, ești un om făcut, ai luat potul și nu-ți mai trebuie serviciu o lună de zile. E bun și-un careu de șeptari, chiar și cu doi nouari poți să spargi banca, dar numai dacă știi șpilul să mergi la cacealma. E o știință cartea, jur pe mama mea! Ce, carte la școală? Ce-i aia? Nici n-am trecut p-acolo, ce-s nebun? La ce servește? Eu atît am învățat, pe stradă: să număr paraii și punctele de pe zaruri, că altfel fac goluri la buget și-o iau la freză. Să nu dau suta pe zece sau 2-1 pe 6-6. Și, uite-te la mine: țolul-țol, scama – scamă, în oală – zeamă de găină adevărată, de țăran. Dacă vrei, am școala vieții, școala de dans și școala străzii. Ceva și pe la penitenciar, aia-i școala superioară. Te am, barosanule, cu costumul de pe tine te-am văzut și – acu’ vreo trei ani. Cîte clase zici că ai? Vreo 20? Și ce faci cu ele? Eu n-am nevoie să scriu, nici să citesc, poveștile despre cît de bine ne e le ascult la radio și la TV, că am casa plină de ele, mîncate-aș, iar de semnat pun deștu’ , ca pe cazier la poliție. Îmi mai trebuie altceva, ia spune-mi, că n-am să-mi chinui puradeii cu prostii? Eu li-s dascăl și las’ pe mine, că știu ce și cum să-i învăț. Redus prin anulare. Pas’ de-i mai spune amicului meu bronzat că e-n totală eroare. La ce bun! Fiecare cu „cartea” lui. Statistici recente ne informează că analfabetismul printre bărbații rromi depășește 16 la sută, iar în rîndul femeilor- 18 procente. Inserția lor socială este lentă și dificilă. Sclavi ai unei mentalități ancestrale. De ce să-i condamni? Încearcă să-i ajuți. Noul an școlar, al cărui debut s-a produs în urmă cu numai trei zile, nu rezolvă mare lucru. Accesul în clase este liber, fără nici un fel de opreliști, dar pasul peste pragul sălii de curs se face anevoie, acolo unde, totuși, se face. Fug de școală ca dracu’ de tămîie. Doar nada cu alocația pentru copii și promisiunea paharului de lapte cu corn îi mai împinge spre școli. Iluzii deșarte. Nu sînt singurii, însă. Populația școlară a satelor retrăiește tot mai acut dramele părinților, dar mai ales ale bunicilor. Dorința de a învăța și neputința de a o face. Mulți copii dotați riscă să rămînă la coarnele plugului. Victime ale sărăciei. Ajutoarele pe care le primesc nu rezolvă mare lucru. Nu sînt haine, manualele-s scumpe, drumul pînă la școală- lung, treburi multe- acasă, mîncare pe sponci. Cînd să mai vezi și de carte? Mame înlăcrimate, tați posomorîți. Mulți veniți, puțini aleși. Asta e azi. Dar mîine? Abandonul școlar e în floare. Analfabetismul prosperă, spre paguba tuturor. Nu se dau cifre oficiale, nu cade bine, dar crește. Profesorii schimbă catedrele cu locuri plătite omenește, iar mulți dintre cei care rămîn nu prea au „chemare” pentru învățămînt. Sigur, se poate și mai rău. Dar, de ce să nu fie și mai bine? Trag, totuși, nădejde cum că clopoțelul va suna și a deșteptare. Pînă să nu cădem într-un somn prea adînc. (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns