~3 min lectură 0 comentarii

Ambasada SUA avertizeaza in legatura cu escrocheriile legate de loteria vizelor

Redacția Ziarul de Bacău

Secţia Consulară a Ambasadei SUA a fost informată că mulţi cetăţeni români şi din alte părţi ale lumii au primit e-mailuri nesolicitate de la diverse adrese care includ „usa.com” (gov.usa.states@usa.com; states.gov.usa@usa.com; us.a.states@usa.com; us.state@usa.com; dv.states.gov@usa.com; states.us.gov@usa.com) ori „post.com” (usafis.com@post.com; usafis.orgn@post.com).

E-mailurile îi informează pe destinatari că, în urma unei selecţii aleatorii, au fost înregistraţi în programul Loteria Vizelor şi vor primi un permis de rezident permanent sau alte beneficii după achitarea unor sume de bani. Li se cere apoi să plătească o taxă de procesare cuprinsă între 400 şi 800 de dolari prin Western Union pe numele unui individ despre care se pretinde că lucrează la Ambasada SUA din Londra, la adresa Grosvenor Square, nr. 24. Acest anunţ, precum şi alte variante asemănătoare sunt escrocherii.

Sunteţi victima unei escrocherii şi dacă aţi primit un e-mail prin care sunteţi anunţaţi că cererea dumneavoastră de participare la programul Loteria Vizelor a fost acceptată şi, pentru continuarea procesării, vi se solicită să trimiteţi bani prin Western Union unei anumite persoane de la Ambasada SUA.

Guvernul SUA nu vă solicită să îi trimiteţi bani sau să trimiteţi bani vreunei ambasade a SUA prin poştă sau prin alte servicii precum Western Union! Nicio altă organizaţie sau companie privată nu este autorizată de către Departamentul de Stat să-i înştiinţeze pe cei care se înscriu în programul Loteria Vizelor că au fost selectaţi sau să îi informeze care sunt următorii paşi ce trebuie făcuţi în demersul de obţinere a vizei.

Centrul Consular din Kentucky al Departamentului de Stat (KCC) nu trimite e-mailuri sau scrisori de înştiinţare celor selectaţi în programul Loteria Vizelor. Cei care s-au înscris în program vor afla dacă au fost selectaţi, numai în momentul în care verifică statutul propriei înregistrări pe pagina de internet http://www.dvlottery.state.gov, începând cu data de 1 mai 2011. Pe aceeaşi pagină, participanţilor selectaţi li se oferă instrucţiuni suplimentare, inclusiv informaţii despre taxele asociate imigrării în Statele Unite ale Americii.

Reţineţi, cei selectaţi aleatoriu NU sunt informaţi prin e-mail. Dacă primiţi un e-mail care vă informează că aţi fost selectat, NU plătiţi nicio sumă de bani şi vizitaţi pagina de internet www.dvlottery.state.gov pentru mai multe informaţii.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.