Eugen Sendrea, una dintre cele mai cunoscute personalitati ale culturii bacauane, a implinit vineri, 25 februarie, frumoasa virsta de 60 de ani. S-a nascut, dupa cum insusi spunea, „in mahalaua evreiasca Leca” din Bacau, pe 25 februarie 1951, dintr-o familie de literati, tatal sau fiind profesor de limba romana si unul dintre decanii de virsta ai scriitorilor bacauani, colaborator al Ateneului Cultural de la primul numar al lui George Bacovia, un literat care a publicat cateva carti care s-au bucurat de un real succes. Studiile liceale le-a facut la Liceul Nr.4, unde s-a numarat printre colegii de mai tarziu ai actualului presedinte al Romaniei, Traian Basescu, dupa care urmeaza cursurile Facultatii de Istorie-Filosofie din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (1970-1974). Posesor al unei burse exceptionale, este repartizat la Liceul „Eudoctiu Hurmuzache” din Radauti, iar apoi este chemat la catanie, contactul cu viata cazona facindu-l sa aleaga cariera militara, reusind in final sa absolve Scoala Militara de Infanterie. Intre 1979-1984, urmeaza cursurile de perfectionare in domeniul monumentelor istorice, fiind singurul din Romania care poseda ambele certificate de absolvire a cursurilor ce confera titlul de „Atestat de specialist in Monumente Istorice”. Dupa ce renunta la haina militara, Eugen Sendrea ajunge muzeograf la Complexul muzeal Falticeni din Suceava, iar in urma concursului sustinut la Oficiul Judetean pentru Patrimoniu Cultural National Bacau, va indeplini functia de specialist pe probleme de patrimoniu, numarindu-se printre cei care au ajutat la salvarea a 38 de monumente istorice, la restaurarea si conservarea a peste 80 de obiective de patrimoniu, precum bisericile din Tescani, Glavanesti, mai multe conace boieresti etc. A cutreierat judetul Bacau in lung si lat, scotocind fiecare coltisor istoric si inventariind toate monumentele istorice ale judetului. A avut de-a face cu nenumarate comori, de la diamante si rubine, pina la carti rare si tablouri de mare valoare, unul dintre acestea, fiind si cel apartinind pictorului Jan van Eyck, estimat la peste 60 de milioane de dolari. A scris peste 5.000 de articole publicate in reviste si ziare locale si nationale, a realizat filmul de scurt metraj „Monumentele judetului Bacau” (1995), a fost declarat cel mai bun documentarist de istorie in 1994 si 1996, si a publicat mai multe carti, printre care: „Istoria comorilor din Bacau” (2001), „Jafuri si crime din istoria Bacaului” (2001), „Istorisiri ciudate” (2002), „Iubiri vestite’ (2003), „Pe urmele lui Stefan cel Mare in Bucovina si in Tara Moldovei” (2004), „Istoria municipiului Bacau” (2007), „Povestea lui Gavril Buzatu-ultimul calau din Moldova” (2009), „Istoria necunoscuta a Bacaului” (2010), „Istoria Asociatiei nevazatorilor din Bacau” (2010), aceasta din urma, fiind si prima carte din Romania care trateaza istoria nevazatorilor si care particularizeaza problemele asociatiei care ii reprezinta. In 2008, Eugen Sendrea a primit titlul de Cetatean de Onoare al municipiului Bacau. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns