Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat sub un TIR, în noaptea de miercuri spre joi, pe varianta municipiului Constanţa, iar în coliziune cu autovehiculul de mare tonaj a intrat apoi şi un taximetru în care nu erau clienţi.
Cele două victime au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, însă nu a fost necesară spitalizarea, pacienţii suferind diferite contuzii.
Accidentul rutier s-a produs în apropierea zonei în care, marţi seară, un autobuz a intrat în coliziune cu două autoutilitare, impact în urma căruia două persoane au murit şi şapte au fost rănite, dintre care una grav.
Potrivit Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, accidentul din noaptea de miercuri spre joi a avut loc la puţin timp după ora 23.00, când o şoferiţă, din cauza neatenţiei, a intrat cu maşina într-un TIR aflat în faţa sa, al cărui conducător auto staţionase pentru a intra în curtea unei societăţi comerciale.
Maşina femeii a intrat sub partea din stânga a remorcii autovehiculului de mare tonaj, fiind puternic avariată, în TIR intrând apoi, în partea dreaptă a acestuia, şi un taximetru.
Şoferiţa şi pasagerul din dreapta sa au fost răniţi, taximetristul scăpând nevătămat. AGERPRES
Lasă un răspuns