Astazi, de la orele 10,00, la Consiliul Local Onesti va avea loc o sedinta extraordinara, la care se vor dezbate mai multe proiecte de hotariri, printre care si cele legate de contractarea unui credit de 150 miliarde de lei vechi, pentru amenajarea unor parcari si repararea unor drumuri, in special a celor nationale care au fost transmise de Ministerul Transporturilor. Proiectele au fost retrase de pe ordinea de zi a sedintei anterioare, dar problema a fost amplu dezbatuta de alesii locali. Intre taberele politice din legislativul onestean au avut loc si schimburi de replici mai acide, in special intre reprezentantii PSD si PD-L, care s-au acuzat reciproc. Social-democratii au sutinut ca guvernantii s-au debarasat de obligatia de a repara drumurile nationale de la intrarea in oras si le-au pasat municipalitatii, chiar daca Onestiul are si un ministru, pe Valerian Vreme. La rindul lor, democrat-liberalii l-au acuzat pe primarul Lemnaru ca nu a facut suficiente demersuri la Bucuresti, pentru repararea drumurilor. „Nimeni din executiv nu a ajuns vreodata la Bucuresti, pentru a cere sprijin vreunui parlamentar – a spus Stefan Martin (PD-L). Trebuie mers si discutat cu parlamentarii”. Si ministrul Valerian Vreme a sustinut, intr-o conferinta de presa, ca primarul nu a apelat la el, ci a pus orgoliul personal si comanda politica mai presus de interesul onestenilor. „N-a venit niciodata oficial la mine, ci a trimis doar scrisori – a afirmat Vreme. E o problema tehnica, pentru care nu trebuie sa ne lansam in dispute politice. Usa mea este deschisa tot timpul si voi face ceea ce trebuie, inlcusiv in privinta drumurilor, dar trebuie sa comunicam”. Insa primarul Lemnaru a sustinut ca ministrul Vreme si guvernantii de la PD-L nu au facut nimic pentru drumurile din Onesti. „Pentru drumul Onesti – Bacau am avut zeci de discutii cu domnul Vreme – a precizat Lemnaru. Am avut si discutii cu parlamentarii PSD. M-as sui pe Dealul Perchiu si as striga, daca as sti ca m-ar auzi cei de la Guvern”.
Intepaturi politice
Dupa retragerea initiativei legate de imprumutul de 15 milioane de lei, edilul-sef din Onesti nu a apelat la ministrul Vreme, ci a trimis doar un protest pe adresa guvernului si, dupa doar 6 zile, a repus pe ordinea de zi proiectul privind creditul pentru drumuri. „Protestul este un demers politicianist – a apreciat avocatul Gelu Panfil (PD-L). Daca vom face hirtiute si le vom pune pe masa guvernului, nu ne va baga nimeni in seama”. Consilierul Stefan Martin i-a mai reprosat primarului ca nu a atras suficiente fonduri pentru repararea drumurilor. „Sint orase in tara, cum ar fi Husi, Rimnicu Sarat sau Siret, care si-au facut toate lucrarile de infrastructura cu bani europeni”, a spus Martin. Iar primarul a raspuns ca exista si la Onesti mai multe proiecte aflate in faza precontractuala, inclusiv pentru repararea unor drumuri municipale. Insa consilierii PSD au sustinut ca drumurile nationale pasate Onestiului sint tot in proprietatea statului si trebuie reparate de minister, care le-a folosit din 2007, de cind le-a preluat in administrare directa. „Cind au fost preluati cei 15 kilometri de drumuri nationale la minister, ne-am bucurat ca o sa le avem reparate, dar au fost lucruri de fatata, asa cum si cu garantia de stat pentru Rafo a fost tot un balon de sapun”, a spus Ioan Tofan (PSD). Liberalii au fost si ei de aceeasi parere. „Cei de la putere trebuie sa le repare”, a sustinut Mircea Cetean (PNL), care a fost de parere ca statul le produce pagube soferilor care circula pe Calea Marasesti.
George MARTIN
geo a zis
Luati banii si mai vedeti voi. Mai intai asfaltati calea Scutarului ,dupa care 6 martie si daca mai raman si ceva parai aruncati si oleaca de balastru si pe calea Marasesti,daca nu asta e asteptam alegerile cu drag.
DIDI a zis
Deci domnul minstru Vreme nu a facut nici un demers pentru reparatia drumului deoarece nu s-a deplasat nimeni la domnia sa la Bucuresti.Domnul minstru este locuitor al orasului ONESTI si saptamanal circula pe drumul DN11A ONESTI-ADJUD fara sesiza necesitate repararii portiunii VOEVODUL- RADEANA .
non a zis
poate zboara si el cu elicopterul si nu are nevoie de drumuri.
mirciunescu teodor a zis
:-* Acest credit este ilegal , oamenii astia din primarie nu cunosc legea , nu poti lua un credit daca nu ai un proiect finalizat, nu se poate sa ia banii si mai apoi sa se gandeasca ce sa faca cu ei , cui sa dea lucrarea etc
Astia sunt bani pentru campania PSD ului si pana in 2012 nu o sa poata lua acest credit. Praf in ochi , ce a ajuns primaria Onesti daca va treziti sa propuneti proiecte ilegale?
sofer de taxi a zis
Sa inteleg ca daca pana la urma Lemnaru repara drumul de pe Calea Marasesti,mai candideaza inca o data???daca e asa,sa nu-l repare….punem noi soferii mana de la mana si umplem gropile cu pietris,dar sa nu mai iasa Lemnaru!!!!
alegatorul a zis
Nu ma intereseaza politichia voastra, dar eu stiu ca merg zilnic cu masina pe acest drum si mai stiu ca am scos bani buni din buzunarul propriu pentru a-mi repara masina.
Rog un avocat corect si cinstit sa ma invete cum sa dau in judecata pe cei care nu vreau si se opun a fi reparat acest drum.
Eu nu stiu daca este corect sa se imprumute bani sau sa fie dat de Stat – DAR VREAU ACEST DRUM REARAT AZI NU LA ANUL SI LA MULTI ANI !
Mai venti voi acusica si dupa voturi domnilor consilieri putintica rabdare ….. Taxa mi-ati pus, copilul mi-l-ati dat afara din serviciu – cica s-au restructurat posturile, nevestei i-ati sterpelit 48% din leafa, mie mi-ati sutit 5,5% din pensie , CE MAI VRET SA LUATI ??? va dau si pantalonii si gata.!