Locatarii unui bloc de pe str. Petru Rares din municipiul Bacau au apelat la ajutorul pompierilor pentru a intra in apartamentul unei femei care nu raspundea la usa. Luni dupa-amiaza, un echipaj din cadrul Detasamentului de Pompieri Bacau a intervenit la blocul nr. 12, etajul III, pentru a debloca usa de acces in apartamentul unei femei in virsta de 64 ani. „Accesul in apartamentul femeii s-a efectuat cu ajutorul scarii culisabile prin geamul de la baie. In apartament a fost gasita proprietara cazuta in baie, semiconstienta. Aceasta a fost transportata la ambulanta in vederea deplasarii la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau unde a fost supusa unor investigatii medicale”, a declarat lt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns