Primul spectacol din cadrul amplului festival „Confluente trotusene” se va desfasura simbata, de la orele 9,00, la Casa de Cultura din Onesti, iar in concurs vor intra scolile din Stefan cel Mare, Oituz, Gura Vaii, Cernu (Poduri) si Bolatau (Zemes). Fiecare scoala va participa cu un program artistic de maxim o ora, la diferite probe din concurs, la alegere. In total, exista peste 30 de sectiuni de concurs, de la muzica si dansuri, de diferite genuri, pina la teatru sau recitare. Juriul va fi format din profesori de la fiecare scoala, din reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Bacau si ai mass-mediei, precum si din reprezentanti ai Casei de Cultura. La spectacolul de simbata este asteptat si inspectorul teritorial al ISJ Emil Ganea, care va inmina diplome de excelenta celor care au contribuit la buna desfasurare a precedentei editii a festivalului. „Manifestarea va fi peste nivelul celorlalte doua editii, intrucit am capatat experienta, atit noi, cit si conducerile scolilor participante, dar si ceilalti care s-au implicat in organizarea si desfasurarea festivalului”, ne-a spus Nicu Pirvu, coordonator din partea Casei de Cultura din Onesti. La editia a doua, la fetivalul „Confluente trotusene” au luat parte 53 de scoli, cu peste 5.000 de participanti, fiind cea mai mare actiune de masa organizata de Casa de Cultura si ISJ Bacau. (George MARTIN)
Lasă un răspuns