Senatorul Vasile Nistor şi-a anunţat miercuri în plenul Senatului demisia din PDL şi trecerea sa la Partidul Conservator.
„După o lungă perioadă de analiză a scenei politice româneşti în general şi a situaţiei existente în Partidul Democrat Liberal în mod special, am decis astăzi că este momentul să mă retrag din PDL şi să activez în continuare în calitate de senator independent. Principalul motiv al deciziei mele este dat de faptul că nu mai pot să duc povara politică a acestei guvernări care a făcut foarte mult rău românilor”, declară senatorul.
„Tensiunile care s-au acumulat în PDL, mai ales după venirea în partid a colegilor de la PLD, au dus la un conflict generalizat la nivelul tuturor filialelor din ţară. În acest context al apariţiei permanente a unor oameni noi, fără niciun fel de experienţă politică şi organizatorică, dovedită prin exercitarea funcţiilor pe care le ocupă în calitate de demnitari şi unde au dezamăgit, se încearcă îndepărtarea pe nedrept a oamenilor care, în decursul anilor au dus tot greul acestui partid şi au câştigat toate alegerile din anul 2000 până în prezent. Fac parte dintre aceşti oameni şi, mai mult decât atât, sunt unul dintre membrii fondatori ai partidului”, se mai arată în comunicat. AMOS NEWS
onest a zis
Dle NISTOR a te duce in partidul turnatorului dovedit irevocabil DAN VOICULESCU omul lipsit total de moralitate si bun simt este o mare eroare.Sa te intorci astazi in partidul comunist zis conservator pentru un om rational este stupefiant.Asta iti spune un fost coleg mai in varsta dela fostul IMU.Bc.