Bacauanii o vor putea vedea vineri, 29 aprilie, de la ora 21.00, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”, pe actrita Florina Cercel, in spectacolul „Camerista”, o adaptare dupa nuvela „Povestea cameristei Zerline” a scritorului austriac Hermann Broch. Cunoscuta actrita va dezvalui in acest one – man – show, productie a Teatrului National din Bucuresti, povestea de viata a unei cameriste indragostita de un nobil, incercare a destinului traita cu ravasitoare sentimente umane, de la iubire patimasa, ura, gelozie si furie, pina la resemnarea in fata destinului necrutator. Regia spectacolului este semnata de Dan Stoica iar scenografia este realizata de Gabriela Bondarescu – Catargiu. Florina Cercel deschide cu acest one – man – show seria recitalurilor extraordinare din programul Galei „Star” 2011, eveniment teatral international organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”, din Bacau, in perioada 29 aprilie – 3 mai 2011. Deschiderea oficiala a festivalului va avea loc in aceeasi zi, la ora 17.30, fiind urmata de primul recital in concurs, „Contrabasul”, de Patrick Suskind, sustinut, de la ora 18.00, de actorul german Georg Peetz. Un bilet la recitalurile extraordinare costa 30 de lei iar cele pentru recitalurile in concurs, 7, 5 lei. Acestea pot fi achizitionate de la Agentia de bilete a Teatrului Municipal „Bacovia”. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns