Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau provoaca profesorii bacauani la o expozitie – concurs de fotografie cu tema „Vacanta de vara 2008”. „Scopul acestui demers intreprins de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau in colaborare cu scoli si liceele din judet este ajutarea copiilor familiilor afectate de inundatiile din aceasta vara, fondurile obtinute din licitarea fotografiilor fiind destinate exclusiv elevilor nostri”, a declarat Lucian Serban, inspector scolar de geografie, initiator al concursului. Conditia principala de participare este ca fotografiile sa fie facute in România, o tara, in opinia organizatorilor, cu un remarcabil potential turistic natural si antropic, partial valorificat. Sectiunile concursului sunt „peisaje”, „natura” (flora, fauna), „locuire” si „România pitoreasca”. Fotografiile – in format jpeg, rezolutie minima 800×600, pe adresa concursfotobc@yahoo.com pina la 1 octombrie 2008. Imaginea trebuie sa poarte un titlu, sa indice locul in care a fost facuta si numele autorului sau. Expozitia va fi organizata in perioada 6 – 12 octombrie 2008. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns