Învierea Mintuitorului Hristos este singurul eveniment care da sens existentei. Daca n-ar fi Învierea, daca am muri generatie dupa generatie dupa ce ne nastem, ce sens ar avea existenta? N-ar avea nici un sens .”Acum toate s-au umplut de lumina!”.Acum existenta a capatat un sens. Si nu numai existenta noastra ca oameni, ci existenta întregii lumi, a întregului cosmos. Noi cunoastem lumea ca sa cunoastem din ea pe Dumnezeu si sa ne ducem cu toata cunostinta ei în viata vesnica, laudind pe Dumnezeu în vecii vecilor într-un univers refacut. Altfel n-ar avea nici un sens nici cunoasterea lumii, daca murim definitiv. Invers, prin reîncarnare toata existenta ar fi lipsita de valoare.
Daca nu ar fi Învierea nu ne-am putea bucura deplin de tot ceea ce exista în lumea aceasta, pentru ca imediat ar aparea umbra mortii. Ce-mi poate da bucuria momentana ? Toate lucrurile din lume sunt momentane, trecatoare. Singura nadejde în Înviere, asa cum se exprima Sfintul Apostol Pavel “nadejdea înseamna ca înca n-a venit pentru noi dar va veni” – da sens. Omul nu poate elimina nadejdea din viata lui. El are o aspiratie spre vesnicie, vrea tot mai mult. Sa cunoasca si sa se îmbogateasca spiritual tot mai mult. si daca n-ar fi viata vesnica, toata aspiratia lui spre infinit ar fi zadarnica, tot ce înseamna omul ar fi fara nici un rost, fara nici un sens.
Apoi, Învierea ne mai da un sens, acela ca lumea nu este facuta la întimplare, ci este facuta de un Dumnezeu al iubirii de oameni. Dumnezeu i-a creat pe oameni pentru vesnicie, nu i-a creat pentru a trai doar citiva ani si dupa aceea sa piara definitiv. Numai prin faptul ca a înviat Fiul Lui Dumnezeu se arata ca Dumnezeu are iubire fata de om, fata de lume, ca este un Dumnezeu personal El însusi.
Toate sensurile existentei vin din Înviere. Fara Înviere totul ar fi întunecat. stiinta nu poate cunoaste decit legile caror le sunt supuse lucrurile. Dar cine a dat aceste legi ? Aceste legi au si ele un sens. Trebuie sa fie de la cineva care este mai presus de ele, care a facut aceste legi. Logica este numai credinta prin Înviere. Suntem siliti de însasi mintea sa admitem Învierea, ca sa nu mai vorbim de marturiile Apostolilor, care au mers pina la moarte marturisind Învierea.
Învierea Domnului este evenimentul exceptional din istoria lumii. Importanta ei întrece în mod absolut tot ce se întimpla si se poate întimpla în univers. Numai creatia lumii mai are aceasta importanta si calitate. Ca si creatia tot asa si Învierea, nu sunt evenimente propriu-zis istorice, întrucit nu se datoresc unor cauze iminente, nu pot fi explicate si prevazute ca provenind din concursul fortelor si împrejurarilor naturale antecedente.
Învierea Domnului nu este o veriga ce se însira în lantul vietii istorice ca toate celelalte întimplari. De aceea cauza care a produs Învierea nu s-a putut vedea în lucrarea ei , fiind transcendenta mijloacelor de investigatie si de constatare omeneasca. Daca ar fi vazut pe Domnul dupa moarte cineva fara credinta ar fi cautat, desigur, o explicatie naturala a acestui fapt sau l-ar fi considerat o enigma a carei explicatie naturala nu se poate da înca, dar se va putea în viitor. si aici, ca si la creatiune, toate explicatiile acelea se pot usor destrama si exista foarte multe consideratii care mina mintea spre acceptarea învierii prin Dumnezeu, dar pozitiv, empiric si deci absolut constringator, lucrul nu se poate vedea. Credinta îsi pastreaza si aici rolul hotaritor. Se vede ca e destinul nostru cit suntem în forma actuala de existenta sa nu ne putem apropia de lucrarile si de prezenta lui Dumnezeu prin vedere, prin constatare indubitabila, ci prin credinta, prin ascultarea si acceptarea smerita a asigurarii ce ne-o da prin cuvintul Sau.
În prima zi de Pasti, în bisericile ortodoxe se savirseste “A doua Înviere” care este de fapt Vecernia acelei zile, în cadrul careia se citeste Evanghelia în 12 limbi. Iata cum se spune “Hristos a Înviat!” . “Adevarat a Înviat!” la mai multe popoare:
Pr.dr. Constantin Leonte
Lasă un răspuns