Eveniment rar la adunarile generale ale actionarilor (AGA) Societatii de Investitii Financiare Moldova Bacau: AGA Extraordinara nu a intrunit, nici pe 22 aprilie, la a doua convocare, cvorumul statutar si nu s-a mai tinut. Cu numai 9.942 de actionari prezenti, personal sau prin corespondenta, cvorumul a reprezentat numai 30% din numarul total de actiuni cu drept de vot.
In schimb, AGA Ordinara, tot la a doua convocare, cu ceva mai mult de 29% din cvorum, a putut avea loc, pentru ca ordinea de zi permitea acest lucru. Astfel, au fost aprobate, intre altele, situatia financiara a societatii pe anul 2010, repartizarea pofitului net si valoarea divdedului.
Centrul de interes al evenimentului il constituiau doua dintre punctele de pe ordinea de zi a Adunarii Extraordinare: propunerea Consiliului de Administratie (CA) pentru modificarea Actului Constitutiv al SIF Moldova si propunerea valorificarii actiunilor pe care societatea le detine la BCR. Nu a fost lipsita de importanta nici valoarea dividendului 2010 propusa spre adoptare, care la suma neta repartizata, de aproape 47 de milioane de lei, impartita la peste 519 milioane de actiuni, ar fi de 0,090 de lei. Modificarea Statutului prevedea, între altele, eliminarea pragului maxim de deţinere de 1% din titluri, dar se menţiona ca trebuie respectate prevederile legale. Legea pietei de capital stabileste ca un investitor nu poate detine, direct sau concertat cu alte persoane, mai mult de 1% din titlurile unei SIF. Administratorii SIF Moldova propuneau si reducerea cvorumului necesar pentru intrunirea AGA. Astfel, la prima convocare la AGA Ordinara ar trebui sa fie prezenti actionari care au cumulat minim 25% din drepturile de vot, fata de 50% plus un vot in prezent. In cazul AGA Extraordinara, cvorumul la prima convocare ar urma sa fie redus tot la 25%, de la 75%, iar la a doua intrunire prezenta necesara ar fi de 20% fata de 50%. O alta modificare prevede ca numarul membrilor CA sa poata fi mai mare de sapte. (Petru DONE)
AGA Extraordinara nu s-a intrunit nici la al doilea termen
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.