PS Episcop Ioachim Bacauanul va participa marti, 3 mai, orele 12.00, la inaugurarea Centrului de Zi ”Sf. Ioan Evanghelistul” de la Scoala „Emil Brăescu” din Magura. Centrul de zi este cel de-al cincilea deschis de Fundatia „Episcop Melchisedec” în eparhia Romanului si Bacaului. Acesta va functiona în cadrul programului ”Scoala dupa scoala”, si va asigura sprijin material si asistenta educationala unui număr de 12 copiii, selectati din familii monoparentale si familii cu situatii materiale precare, care învata la scoala din localitate. „Avem numeroase cazuri sociale în zona, iar deschiderea acestui centru era mai mult decît necesara. Din pacate nu avem spatii suficiente pentru a oferi sprijin unui număr mai mare de elevi. Masa de prînz va fi asigurata în sistem catering de parohia Măgura 2, prin preotul paroh Radu Grigoras, iar programul Scoala dupa Scoală va fi asigurat în regim de voluntariat de cadrele didactice ale Scolii”, a declarat prof. Mariana Dumencu, directoarea Scolii „Emil Braescu”.
Centrul de zi „Sf. Ioan Evanghelistul” de la Magura este organizat si sustinut de Fundatia „Episcop Melchisedec”, în parteneriat cu Scoala „Emil Braescu” din Magura, Primaria din localitatea Magura si parohia Magura 2. (Pr. Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns