Curtea Constituţională a României va discuta miercuri sesizările formulate de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal privind neconstituţionalitatea Codului de dialog social şi a Legii salarizării profesorilor asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea.
Legea dialogului social şi Legea privind încadrarea şi salarizarea în 2011 a personalului didactic au fost contestate în 21 aprilie la CCR de 110 deputaţi PSD şi PNL.
Social-democraţii şi liberalii contestă atât procedura de adoptare a celor două acte normative, cât şi aspecte de fond.
„Criticăm procedura, deoarece din nou se trec prin Parlament abuziv două proiecte importante prin angajarea răspunderii. Deşi Constituţia prevede ca angajarea răspunderii să aibă loc în condiţii deosebite, noi nu considerăm că acestea reprezentau o urgenţă. În plus, Guvernul şi-a angajat răspunderea pe cele două proiecte fără a avea avizul CES”, a precizat atunci liderul deputaţilor social-democraţi, Mircea Duşa.
În ceea ce priveşte aspectele pe fond la Legea salarizării profesorilor, PNL şi PSD critică evitarea principiului constituţional al negocierii colective, reducerea salariilor în cursul execuţiei bugetare şi faptul că, în decurs de un an, „s-a bulversat complet sistemul de salarizare a bugetarilor prin adoptarea a cinci legi în acest sens”.
„La Legea Codului de dialog social, pe fond, criticăm încălcarea libertăţii de asociere şi limitarea drepturilor sindicale, de negociere, reducerea rolului CES şi înlocuirea sa cu un alt organism, cât şi îngrădirea dreptului la grevă”, a adăugat social-democratul. AGERPRES
Lasă un răspuns