Prognoza meteo întocmită de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru acest sfârşit de săptămână indică vreme răcoroasă, cer noros şi favorabil ploii slabe.
În ţară, vineri vremea va fi răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă în nord, centru şi est. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în jumătatea estică a ţării, unde local va ploua slab. În zona înaltă a Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare, iar temporar vântul va avea intensificări la munte, în Moldova, Bărăgan, Dobrogea şi Transilvania. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 19 grade, iar cele minime între -1 şi 8 grade, uşor mai scăzute în depresiuni, unde, izolat, vor fi condiţii să se producă brumă îndeosebi în regiunile vestice şi centrale.
Sâmbătă, vremea se va menţine răcoroasă în majoritatea zonelor ţării, cu temperaturi maxime cuprinse între 11 şi 21 de grade, iar cele minime în general, între 1 şi 8 grade. În regiunile estice şi sud-estice, cerul va fi mai mult noros, va ploua pe arii relativ extinse, iar în zona montană înaltă vor mai fi posibile precipitaţii mixte. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile izolate. Temporar, vântul va prezenta intensificări în centru, est şi la munte.
În ultima zi a week-end-ului, la nivel naţional cerul va fi mai mult noros şi va ploua în estul şi sud-estul ţării. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în Moldova, Bărăgan, Dobrogea şi la munte. Maximele vor fi în intervalul 12-21 grade, iar minimele nu vor depăşi 10 grade.
Potrivit ANM, în Bucureşti, cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat, temperatura maximă ajungând la 18 grade, în timp ce peste noapte vor fi între 4 şi 6 grade.
Sâmbătă, vremea se va menţine răcoroasă, cu o temperatura maximă în jur de 17 grade şi o minimă de 5-6 grade. Cerul va fi mai mult noros, favorabil ploii slabe, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Pentru duminică, locuitorii Capitalei vor avea parte de cer mai mult noros, precum şi de precipitaţii. În plus, vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă nu va depăşi 16 grade. Minima se va încadra între 5 şi 7 grade.AGERPRES
Lasă un răspuns