Perioada comunista ne-a învatat ca librariile sint niste spatii austere, în care sa intri cu oarece sfiala. Intre tine, cititorul, si librarese, se crea însa o relatie. Daca stiai sa faci mici daruri, primeai de sub tejghea ultimele carti traduse. Din literatura rusa mai ales, dar si din cea latino americana. Cite ceva, dar foarte putin, se talmacea si din alte culturi. Dar tot pe sub mina se dadeau Nichita Stanescu, Ana Blandiana sau Marin Preda. Desi totul era sub controlul strict al cenzurii, intrai în librarie cu emotie si frica: daca vei descoperi o carte interzisa? Desi acum apar carti peste carti si nu mai exista interdictii, librariile au pastrat totusi aerul acela sobru, temator. Nu organizeaza nici lansari de carte, nici nu invita cititorii la discutii, nici nu-si dau ghes cu initiative culturale. Eu vad libraria în forma în care pe vremuri era biblioteca. Un spatiu activ, atractiv prin personalitati ce conferentiaza, prin mici spectacole aranjate astfel încit sa informeze potentialii cititori despre carti vechi sau noutati editoriale, despre dictionare si editii de opere complete, despre reevaluarile privind scriitorii din perioada comunista. Si cîte subiecte nu ar putea fi dezbatute! Mai ales ca în Bacau sint reviste culturale, exista o filiala a USR cu circa cincizeci de scriitori si exista universitati, între care vechea universitate are o facultate de filologie, cursuri postuniversitare si masterate de filologie. Sint oameni în Bacau ce ar putea conferentia, ar putea sta la discutii cu cititorii, ar putea participa la manifestari organizate de librarii. Totul însa, doar daca librariile ar dori asa ceva. Ele pastreaza însa vechea inertie si singurul lucru ce îi e dat cititorului atunci cînd le trece pragul, sint rafturile doldora de carti. Nimeni nu oficiaza în ele, de parca ne-am afla într-un templu parasit, unde nu afli decît vestigii – nimic viu adica. Or între carti si publicul cititor sta aproape întotdeauna criticul literar, comentatorul de carte, lectorul profesionist. El poate recomanda cartile valoroase, poate comenta subiectele unor volume – si astfel cititorul s-ar putea orienta în hatisul de opere publicate de edituri, descoperind ceea ce i-ar putea trezi interesul, stabilind ce carti au subiecte afine cu spiritul sau. Nu toate librariile sint la fel. Dar, din nefericire, foarte putine dintre ele depasesc statutul acesta de depozit de carte eminamente inert. Pentru un contrabalans, as da ca exemplu librariile Cartaresti. Ele au un program special al întilnirilor cu publicul cititor. Organizeaza, aduna specialisti si oameni de cultura, ba ajung pîna la a oferi veritabile spectacole. Ultimul dintre acestea se adreseaza copiilor. Libraria se preschimba, pentru o zi, în Gotham, celebra citadela a lui Batman. Iar Marius Parghel joaca, în acest cadru, rolul nu mai putin cunoscutului (si maleficului) Joker. Poate ca initial dorinta cartarestilor de a face spectacole a venit pe cale mercantila: sa atraga cumparatori. Treptat, spectacolele s-au preschimbat în veritabile acte de cultura. Poate ca alte librarii nu ar putea duce lucrurile asa departe, însa nu exista cine stie ce dificultati în a organiza, totusi, colocvii, serate literare, sau ar putea gazdui, de ce nu, poeti care sa-si citeasca poemele, actori care sa recite din lirica lumii sau din autorii romani contemporani, poeti, prozatori si dramaturgi. Oamenii, atrasi în felul acesta în incinta librariei, s-ar înmulti, cred, cu timpul si, cu vremea, ar începe sa cumpere carti. Nu ar fi deloc o pierdere de vreme si nici energie consumata inutil. As spune, chiar daca poate parea pretentios, ca astfel de actiuni ar ontologiza spatiul librariei, i-ar aduce acestei institutii o vioiciune prin care si-ar dobindi prestigiul binemeritat.
Lasă un răspuns