Consiliul Local Onesti va dezbate, la sedinta de vineri, mai multe proiecte privind majorarea tarifelor la energie termica, apa, canalizare si gunoi, toate initiate de primarul Emil Lemnaru. Unul dintre proiecte se refera la aprobarea pretului local la energia termica furnizata prin sistemul centralizat din Onesti, iar altul este legat de fundamentarea compensarii combustibilului folosit la producerea energiei termice. Cele doua proiecte sint, de fapt, proceduri standard pentru majorarea tarifului la energia termica, scumpirea fiind datorata cresterii pretului la gaz metan, combustibil utilizat la Onesti, in cele 22 de centrale termice de cartier. Necesitatea cresterii tarifului la energie termica a aparut in vara, atunci cind s-a scumpit si gazul metan, insa proiectul a fost introdus abia acum in legislativul local, care nu s-a mai intrunit de ceva timp.
Alte doua proiecte ce vor fi dezbatute saptamina aceasta se refera la ajustarea tarifelor pentru distributia apei potabile, canalizarea apelor reziduale si colectarea gunoiului menajer. Toate aceste tarife vor creste si ele, ca urmare a unor influente diverse, cum ar fi cele cauzate de inflatie sau de cresterea unor cheltuieli facute de furnizorul acestor servicii. Valoarea exacta a cresterilor de tarife va fi stabilita in urma votului consilierilor locali. Daca solicitarile furnizorilor nu sint suficient de bine motivate, alesi locali pot limita scumpirile, asa cum s-a mai intimplat si anul trecut, la una din sedintele legislativului local.
......on a zis
Nu i-ar fi rusine lui Lemnaru…sa ceara scumpiri la utilitati…dupa ce ca suntem sugrumati efectiv de stat,ne mai jupoaie si el.Dar de cainii vagabonzi din oras cand va ocupati stimati alesi?
Ionel a zis
Rusine celor care sunt de acord cu scumpirile.Cand se vor marii si salariile noastre sa mariti si voi utilitatile.