Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Aifer Enan, ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii, cu gradul de maior, în sarcina căreia s-a reţinut de trafic de influenţă în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul anilor 2009 şi 2010 inculpata Aifer Enan, ofiţer SRI Bucureşti, a pretins şi primit de la un denunţător suma totală de 6.100 de euro.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, inculpata a susţinut că, prin relaţiile pe care le are la nivelul conducerii Serviciului Român de Informaţii şi în Parlamentul României, poate rezolva, în schimbul banilor, angajarea denunţătorului în cadrul unei unităţi SRI din Bucureşti şi angajarea soţiei denunţătorului în Parlament.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Ofiţerul SRI Aifer Enan, cu gradul de maior, a fost pus la dispoziţia anchetatorilor, iar Serviciul cooperează cu aceştia pentru toate solicitările formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în acest caz, a declarat joi, pentru AGERPRES şeful Biroului de Presă al SRI, Sorin Sava.
„SRI a cooperat în baza solicitării formulate de DNA şi a acordat organelor de anchetă tot sprijinul necesar. În momentul de faţă ofiţerul este pus la dispoziţia anchetatorilor”, a precizat oficialul SRI.AGERPRES
Lasă un răspuns