Desi recunoscuta mai intii ca poeta, scriitoarea Viorica Raduta se afla la al patrulea roman, „In exod” (Ed. Cartea Romaneasca, 2008).
Cartea impresioneaza in primul rind prin trei straturi ce se imbina. Pe de o parte, e „realul”, intocmai ca intr-un roman realist de Marian Preda. Cu o existenta a oamenilor venita direct din real, cu un topos, cu o monografie a unei geografii reale, a unui sat romanesc. Pe de alta, e lumea de senzatii si sentimente ce insoteste miscarile fiecarui personaj. Si, in al treilea rind, este visul (Invatatoarei) ce inunda realul, asa cum o maree ar inunda tarmurii si lumea intreaga – iar efectul e banulescian, desi nu mituri si eresuri ne propune Viorica Raduta, ci o viziune asupra existentei. O viziune, se intelege deja dupa titlu, a vietii ca exod nesfirsit. Ceea ce nu inseamna ca stilistica acestui roman nu e surprinzatoare. Insusi amestecul de real/oniric/senzitiv il face sa fie asa, carora ar trebui sa le acordam un miez din care se nasc, iar acesta e vocea naratorului. Totul scris cu o tehnica aproape cinematografica, in care nici un detaliu nu scapa. Viorica Raduta reuseste perfect sa-si domine scriitura, sa elimine impulsul „critic” (inteligent). Rolul de a vedea lumea apartine unui narator (sora Invatatoarei). De aceea, romanul (se) desfasoara (cu) o frumusete stranie si captivanta. El are forta de nestavilit si monotonia apei curgatoare. Cine are curajul sa-l citeasca, trebuie sa stie ca nu va avea sansa de a controla drumul pe care merge; ci va fi absorbit de el si, pina la urma, oricite greutati ii vor sta in cale, tot ea, apa cea curgatoare le va invinge pentru el si il va duce unde vrea ea.
Dan PERSA
Lasă un răspuns