Competitia desfasurata la Sala de Atletism din Bacau a relevat forma foarte buna a unora dintre invingatori. S-a detasat, conform asteptarilor, Eusebiu Diaconu, de la SCM Bacau. De interes a fost categoria 120 kg, deoarece nu se stia daca Tolea Ciumac va fi admis in concurs, dupa incidentul cu Tatarasanu, de cu o saptamâna mai devreme. Basarabeanul n-a fost insa suspendat de FR Lupte, astfel ca si-a aparat cu succes medalia de argint. Extrem de interesanta a fost categoria 55 kg, unde renumitul Florin Gavrila (format la CSS Bacau de prof. Ion Butucaru) n-a fost printre medaliati. „Este un semn ca am imbatrânit”, ne-a declarat „Kempes” dupa competitie, „trebuie sa ma gândesc serios la retragere”. Gavrila a fost invins de Constantin Bulibasa, cel care sub indrumarea lui Ion Sarban (actualul director al SCM Bacau) a ajuns campion european de cadeti. Bulibasa nu mai avusese in ultimii ani rezultate la individual, concentrându-se mai mult pe participarea in campionatul pe echipe al Germaniei. Acest lucru a fost valabil si pentru alti doi elevi de-ai lui Sarban, Mihai Ungureanu si Bogdan Zaharia (locul 5, la 60 kg), dar si pentru insusi Eusebiu Diaconu. „Ma bucur mult pentru Iulian Faghian, care era pe cai mari de tot la un moment dat, dar câteva dezamagiri la mari concursuri l-au dat inapoi”, ne-a spus antrenorul medaliatului cu bronz de la super-grea, Ion Sarban. „De-acum, Faghian va urca din nou unde cred ca ii este locul, la aur”. Directorul SCM Bacau a mai anuntat: „Joi, luptatorii nostri, condusi de maestrul Ion Butucaru, pleaca la CN Copii. Avem mari sperante la aceasta categorie”.
Rezultate CN Seniori (Bacau, Sala de Atletism, 14-15 mai)
* Cat. 55 kg: 1. Constantin Bulibasa (SCM Bacau) 2. C. Matei (Câmpulung-Muscel) 3. Mihai Ungureanu (SCM Bacau) si D. Câmpan (P. Neamt);
* Cat. 60 kg: 1. Eusebiu Diaconu (SCM Bacau) 2. A. Leciu (Dinamo) 3. G. Zamfif (Metrorex) si V. Toia (Arad);
* Cat. 66 kg: 1. G. Carpen (Steaua) 2. F. Mocanu (Arad) 3. I. Panait (Dinamo) si C. Casaru (Constanta);
* Cat. 74 kg: 1. I. Puscasu (Steaua) 2. A. Iantoc (Arad) 3. F. Rusu (Radauti) si C. Ilea (Rapid);
* Cat. 84 kg: 1. P. Burla (Steaua) 2. L. Florea (Metrorex) 3. A. Tamas (Steaua) si D. Pârvan (Constanta);
* Cat. 96 kg: 1. R. Papp (Dinamo) 2. I. Patru (Ploiesti) 3. M. Toscariu (Metrorex) si D. Amarandei (Suceava);
* Cat. 120 kg: 1. A. Alexuc (Dinamo) 2. A. Ciumac (Metrorex) 3. Iulian Faghian (SCM Bacau) si A. Scutaru (Metrorex).
(Peter K.)
Lasă un răspuns