Guvernul american a intentat un proces împotriva firmei Starbucks, care a concediat o preparatoare de cafea (barista) după ce aceasta a cerut o scăriţă pentru a putea servi clienţii, informează Daily Mail.
Când Elsa Sallard a cerut un scăunel sau o scăriţă pentru a-şi putea desfăşura activitatea, Starbucks i-a respins cererea şi a concediat-o în aceeaşi zi, pretinzând că ea ar putea constitui un pericol pentru clienţi şi ceilalţi salariaţi, potrivit U.S. Equal Employment Opportunity Commission (EEOC). Comisia a anunţat că Strabucks a încălcat legea, refuzându-i ‘salariatei un mijloc de adaptare la munca pe care o efectua’. Aceasta a fost angajată în iulie 2009 şi concediată după numai trei zile de pregătire.
Robert Canino, membru al comisiei din Dallas, a spus că ‘Starbucks este o imagine a culturii americane moderne, care se adresează unei baze foarte largi de clienţi. Am sperat că, atunci când s-a hotărât să angajeze o persoană cu dizabilităţi, Starbucks a vrut să-şi întărească marca cu semnul accesului egal la muncă’.
Agenţia mai cere plăţi compensatorii pentru Sallard şi o decizie judiciară care să oblige Starbucks să adopte politici care să corecteze şi să prevină discriminarea persoanelor cu handicap. Legea prevede că firmele trebuie să accepte mijloace adaptate nevoilor salariaţilor, ‘dacă acestea nu presupun dificultăţi exagerate’.
EEOC a încercat iniţial să ajungă la o înţelegere amiabilă cu Starbucks, dar nu a reuşit.AGERPRES
Lasă un răspuns