~2 min lectură 0 comentarii

Conferinta Internationala a Facultatii de Sport din Bacau

Redacția Ziarul de Bacău

Universitari din tara si din strainatate, membri si presedinti ai unor federatii internationale in domeniul sportului au participat, in perioada 27 – 28 mai 2011, in Bacau, la cea de-a treia editie a Conferintei internationale „Realizari si perspective in domeniul educatiei fizice si sportului in contextul interdisciplinaritatii invatamintul european”, organizata de Facultatea de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii, a Universitatii „Vasile Alecsandri”. Oaspeti din Slovacia, Slovenia, Serbia si din România, de la centrele universitare din Bucuresti, Iasi, Brasov, Constanta si Galati au felicitat gazdele cu ocazia aniversarii in acest an a 50 de ani de invatamint superior si le-au oferit in dar cupe, diplome sau plachete. Gestul a fost reciproc, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau acordind celor invitatilor sai o diploma si placheta jubiliare. Printre participantii la eveniment s-au numarat Branislav Antala, presedintele Federatiei Internationale de Educatie Fizica (FIEP), prof.univ.dr. al Universitatii Comenius din Bratislava (Slovacia), universitarul Jaromír Sedláček, secretar general FIEP, sau prof. univ. dr. Joseph Pierre de Hillerin, directorul Institutului National de Cercetare pentru Sport, din România. Oaspetii aflati la a doua oara in Bacau au remarcat evolutia „cel putin administrativa” a universitatii bacauane si le-a urat succes profesorilor din Bacau, pe principiul enuntat la intrunire de rectorul bacauan prof.univ.dr. ing. Valentin Nedeff conform carora oamenilor muncitori le urezi „succes” si doar celor care merg la ghici „bafta”. Dupa momentul festiv din deschidere, evenimentul a continuat pe sectiuni, cu dezbateri si prezentari stiintifice. Presedinte al conferintei a fost conf.univ.dr. Danut Mirza, decan al Facultatii de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii din Bacau. (Laura HUIBAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.