~3 min lectură 0 comentarii

Maraton distractiv pentru pensionari

Claudiu Tanasescu

S-a dat unda verde pentru distractia virstnicilor din municipiul Bacau. Ieri, la Clubul pensionarilor din municipiul Bacau, petrecerea a inceput de dimineata si a tinut pina seara tirziu. Pensionarii din Bacau au sarbatorit Ziua Internationala a Virstnicilor. Beneficiarii centrului bacauan de pe Aleea Ghioceilor au organizat o petrecere pe cinste, spirjiniti de Serviciul Public de Asistenta Sociala (SPAS) din cadrul Primariei Bacau. Programul a inclus cintece si dansuri populare, o tombola cu premii organizata de SPAS, in urma careia pensionarii au primit brelocuri, genti sport, suporturi pentru telefon, un cocktail cu racoritoare si prajituri. Batrinii au dansat si au depanat amintiri pina seara tirziu. „Este foarte frumos de cind avem clubul. Aici jucam sah, table, dar cel mai gustat, cred eu, este campionatul de ping-pong. Acum, avem aceasta petrecere la care dansam si ne distram, dar avem un singur pas: la club nu este program simbata si duminica”, ne-a spus Constantin Chiper, pensionar membru al clubului. Muzica a fost asigurata de taraful condus de Ciprian Tanase, iar solisti au fost Maria Sturzu, Stefan Ciobica si Maria Grigoras. Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacau, a adus in mijlocul pensionarilor cuvintul primarului Romeo Stavarache, care le-a transmis ca ii va sustine de fiecare data. La ora 10.00, la petrecerea deschisa pentru toti pensionarii din Bacau erau deja prezenti 150 de batrini.

Petrecerea se muta pe Insula de Agrement

Daniela Poznarea, director SPAS Bacau, le-a anuntat batrinilor programul de divertisment si i-a invitat la petrecerea de astazi, de pe Insula de Agrement. „Miine (astazi, n.r.), de la ora 16.00, sinteti invitati alaturi de toti pensionarii din municipiul Bacau la Bal. Aici veti avea parte de alte surprize, o tombola, dans si cintece interpretate de Gheorghe Gheorghiu, Maria Salaru si Aurel Moldoveanu. De pe Insula veti putea sa procurati produse de sezon la preturi modice”, a spus Daniela Poznarea. Ea le-a adus si vesti bune virstnicilor. „Din 15 octombrie, salariatii SPAS vor incepe distribuirea tichetelor valorice pentru toti pensionarii din municipiul Bacau, din care veti putea achizitiona alimente. Un al doilea club al pensionarilor se va face pe strada Soimului si intentionam ca pe viitor sa mai deschidem unul in cartierul Aviatori”, a precizat dircetorul Poznarea.

Petrecere si la RMB

Si pensionarii care beneficiaza de asistenta din partea Crucii Rosii Bacau au fost sarbatoriti asa cum se cuvine. Ei s-au reunit la restaurantul RMB, in cadrul evenimentului care a purtat titlul „Deschideti o usa!”. Pensionarii au depanat amintiri, au fost serviti cu mincaruri calde si au fost incintati de spectacolul oferit de copiii de la Palatul Copiilor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.