Bosnia-Herţegovina, învinsă vineri cu 3-0 de România, a învins marţi formaţia Albaniei cu scorul de 2-0 (0-0), pe stadionul ”Bilino Polje” din Zenica, într-un meci din Grupa D a preliminariilor Campionatului European de fotbal din 2012.
Bosnia s-a impus la capătul unui meci modest prin golurile marcate de Haris Medunjanin (67) şi Darko Maletic (90+1). Gazdele au deschis scorul după o gafă mare a albanezilor, prin Medunjanin (67), rămas singur cu portarul, iar al doilea gol a venit în prelungiri, din partea lui Maletic (90+1), pe contraatac.
Albanezii au rămas în 10 oameni din minutul 87, când Lila a fost eliminat uşor, pentru un fault la mijlocul terenului.
După acest succes, Bosnia a urcat pe locul 3 în clasament, iar România a coborât pe 4. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.