Deşi pot exista doar preţ de câteva secunde în mediul înconjurător, două noi elemente chimice şi-au câştigat nemurirea în chimie, fiind adăugate în mod oficial în tabelul periodic al elementelor, transmite vineri Associated Press.
Existenţa acestor elemente a fost recunoscută de o comisie internaţională de chimişti şi fizicieni şi deocamdată poartă denumirea de elementele 114 şi 116 – numele şi simbolurile corespunzătoare urmând să fie hotărâte mai târziu.
Aceste elemente nu există în natură, ele fiind obţinute în laboratoare, în urma ciocnirilor dintre atomii altor elemente.
„Experimentele noastre se desfăşoară de multe săptămâni, iar în mod normal reuşim să creăm un atom cam o dată pe săptămână”, explică chimistul Ken Moody de la Labortaorul naţional Lawrence Livermore, unul dintre membrii echipei care a descoperit cele două noi elemente.
Spre deosebire de elementele chimice cu care suntem obişnuiţi, cele două noi elemente dispar foarte repede – 114 în doar câteva secunde, iar 116 în câteva milisecunde. Ambele elemente au fost descoperite în urma unei colaborări între cercetătorii de la Laboratorul Livermore şi oameni de ştiinţă ruşi.
Noile elemente au fost obţinute prin ciocnirea unor ioni de calciu cu atomi de plutoniu şi respectiv cu atomi de curium.
În tabelul periodic al elementelor, numărul unui element se referă la numărul protonilor din nucleul fiecărui atom individual. Atomul cu cel mai mic număr de protoni în nucleu este hidrogenul (H), cu doar 1, pe când, spre exemplu sodiu (Na) are 11, fierul (Fe) are 26 iar argintul (Ag) are 47.
În ultimii 250 de ani noi elemente au fost adăugate în tabel cu o frecvenţă de o dată la aproximativ doi ani şi jumătate, conform lui Paul Karol de la Carnegie Mellon University, cel care a prezidat comisia care a recunoscut oficial existenţa celor două noi elemente.
Deşi unul dintre elemente are numărul 116 în tabel, numărul total de elemente este de doar 114 pentru că existenţa elementelor 113 şi 115 nu a fost recunoscută încă oficial.
Înaintea acestor două noi elemente, ultimul element trecut în tabel în urmă cu 2 ani este 112 sau copernicium.AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.