~2 min lectură 0 comentarii

Clubul “Sandru” din Onesti, pe podium la “Cupa montaniarzilor nemteni”

Redacția Ziarul de Bacău

Clubul de Ecologie si Turism Montan (CETM) “Sandru” din Onesti a participat la “Cupa montaniarzilor nemteni”, care s-a desfasurat in comuna Borca (judetul Neamt), in week-end, si care a fost organizata de cluburile eco-turistice “Dr. Gh. Iacomi” Piatra Neamt si “Crucea talienilor” Borca. Clubul “Sandru” din Onesti a participat la mai multe probe si s-a evidentiat in special la cea de orientare turistica, la care a intrat in concurs cu doua echipaje, care au obtinut Locurile II si III. “Proba de orientare a avut un farmec deosebit, in special pentru tinerii concurenti, aflati pentru prima data in fata busolei”, a apreciat Gheorghe Istrate, presedintele clubului onestean, care a evidentiat si alte probe din cadrul intrecerii, cum ar fi proba culturala si cea de mers pe munte. “Mersul pe munte a tintit cel mai inalt virf din Muntii Bistritei (1859 de metri), Virful Budacu – a precizat Istrate. Proba culturala a adunat in jurul focului de tabara toata suflarea aflata in tabara, lasind loc pentru o seara deosebita, cu cintece de munte, acompaniate la chitara”. Presedintele de la CETM “Sandru” a laudat si initativa cluburilor nemtene si a apreciat ca manifestarea a fost un succes. “Concursul s-a tinut in Muntii Bistritei, la aproximativ 18 kilometri de Borca, la altitudinea de 1550 de metri, intr-o zona montana superba, cu o tabara foarte bine amenajata de membrii clubului din Borca – ne-a spus Gheorghe Istrate. Invatati cu rigorile Campionatului National al Cluburilor de Turism si Ecologie, raminem surprinsi de initiativa localnicilor de a organiza o tabara si un concurs de turism montan. Programul a fost excelent intocmit, lasind timp si pentru o masa munteneasca, cu ciorba de oaie (excelent pregatita) si faimosul <>, totul intr-o atmosfera si ospitalitate de toata lauda. Cea mai mare bucurie a noastra este ca s-au legat prietenii intre CETM Sandru si CET <> Borca, lasind loc pentru un schimb de experienta si ajutor pentru inceputul de drum al celor de la Borca. Ei au facut un pas mare spre dezvoltarea eco-turistica a comunei Borca, loc cu semnificatii deosebite (M. Sadoveanu – <>), zona etnografica deosebita, cu oameni harnici si ospitalieri. Implicarea comunitatii si a primului gospodar al comunei Borca a facut posibila o intilnire ce poate fi notata cu un calificativ <>”.

George MARTIN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.