Atletii de la Clubul Sportiv (CS) Municipal Onesti au reusit sa obtina un nou succes major la Campionatele nationale de juniori II, care s-au incheiat la sfirsitul saptaminii trecute, la Bucuresti, acolo unde au obtinut nu mai putin de 12 medalii, dintre care 6 de aur, 5 de argint si una de bronz. Ca urmare a acestor medalii, CS Municipal Onesti s-a situat pe Locul I in tara, din 101 de cluburi participante, cu peste 400 de atleti prezenti in competitie. “Numele CS Municipal Onesti a fost auzit de 12 ori la festivitatea de premiere, producind mirare si stupoare, pentru ca nimeni nu intelegea cum o sectie de atletism despre care nu auzise mare lucru sa domine atletismul romanesc de o asa maniera – ne-a spus profesorul Dorin Aradavoaicei, seful delegatiei onestene la Bucuresti. Meritul este si al sportivilor, dar si al conducerii clubului si al antrenorilor Viorica Pintilie, Gheorghe Pintilie, Cornel Grigore, Anuta Simon, Mihaela Nicoara si Gheorghe Ardeleanu”. Dintre sportivii din Onesti, 5 si-au cistigat si dreptul de a participa la mondialele de la Lille, care se vor desfasura in curind. Pe Locul I s-a clasat Mihai Petrescu (100 de metri, 11.04), Stefan Gainuse (200 de metri, 22.47), Andreea Panturoiu (triplu salt, 12.80), Alexandra Iliuta (prajina, 3.10), Magdalena Leonte (1.500 de metri, 4:28.31) si echipa de stafeta pentru 4 x 100 de metri (Alexandru Tertezan, Mihai Petrescu, Alexandru Cojocaru si Stefan Gainuse, 42.57, egalare a recordului echipei nationale a Romaniei). Pe Locul II s-au situat Stefan Gainuse (100 de metri, 11.13), Alexandru Terpezan (200 de metri, 22.61), Mihaela Puscasu (5 kilometri mars, 25:52.72), Alexandra Cojocaru (400 de metri garduri, 57.80) si Magdalena Leonte (800 de metri, 4:28.31), iar pe Locul III s-a clasat Andreea Panturoiu (lungime, 5.58). CS Municipal Onesti a mai pierdut inca doua medalii, pentru ca Alexandru Terpezan (100 de metri), considerat liderul sprinterilor onesteni, si Andreea Panturoiu (100 de metri garduri) au ratat startul si au fost descalificati. Iar Mihai Petrescu a renuntat, in ziua a doua, sa mai participe la proba de 200 de metri, pentru ca nu se simtea bine, dupa ce el cistigase, cu o zi inainte, proba de de 100 de metri.
Performante de exceptie
Au impresionat foarte mult si rezultatele Magdalenei Leonte, care este cu doi ani mai mica decit limita categoriei pentru juniori II, dar care a iesit campioana nationala. “Leonte este, de fapt, junioare III, fiind nascuta in 1996, si va fi viitoarea stea a semifondului romanesc – ne-a mai spus profesorul Aradavoaicei. Este cel mai bun produs la aceasta ora al sotilor Pintilie, Viorica si Gheorghe. Practic, rezultatul ei este unul de exceptie. Ar fi putut sa cistige si proba de 800 de metri, fiind la citeva miimi de secunda de primul loc. Dar ea nu poate merge la campionatul mondial, desi este cea mai buna semifondista, pentru ca este cu doi ani mai mica. Federatia face eforturi pentru ca ea sa poata fi primita cu dispensa”. La Bucuresti, CS Municipal Onesti ar fi trebuit sa il aiba in lot si pe Cosmin Mucedu, care avea sanse la medalii, insa acesta a fost accidentat, dar el se va prezenta la campionatul seniorilor. Performanta onestenilor de la Bucuresti a fost apreciata foarte bine de conducerea clubului. “In fata acestor rezultate exceptionale, putem spune, fara falsa modestie, ca CS Municipal Onesti si-a scris aici o pagina greu de egalat si a produs o surpriza de proportii. De azi, putem spune ca Onestiul e cu adevarat lider in judetul Bacau la aceasta disciplina sportiva, avind viitorul asigurat”. (George MARTIN)
Lasă un răspuns