Sectia de atletism de la Clubul Sportiv (CS) Municipal Onesti a reusit sa obtina din nou rezultate foarte bune, la Campionatele nationale de tineret, care s-au desfasurat saptamina trecuta, la Bucuresti, unde onestenii au cistigat nu mai putin de 9 medalii, dintre care 4 de aur, 3 de argint si doua de bronz, rezultate care au dus clubul pe Locul II in ierarhia nationala, dupa Steaua Bucuresti, din cele peste 100 de sectii participante. Cu doar o saptamina inainte, la Campionatele nationale de juniori II, CS Municipal Onesti obtinuse 11 medalii (5 de aur, 5 de argint si una de bronz), iar clubul onestean urcase pe Locul I in tara. “Din clasamentele intocmite pina acum, se pare ca, in acest moment, lupta pentru suprematie in atletismul romanesc se da intre 3 grupari: Steaua Bucuresti, CS Municipal Onesti si Farul Constanta – ne-a spus profesorul Dorin Aradavoaicei, consilier in cadrul clubului onestean. Este o surpriza cu adevarat de proportii; cu doi ani in urma atletii onesteni erau pe Locul 40, iar acum au ajuns unde nu sperau niciodata. Rezultatele obtinute la nationalele de tineret confirma si ele valoarea atletismului onestean”. Cele mai bune rezultate la tineret au fost obtinute de Alexandra Iancu, prin cele doua medalii de aur de la aruncarea greutatii (15,12 metri) si aruncarea discului (48 de metri), dar si de Mirela Lavric, care a cistigat aurul la 800 de metri (2:03, cea mai buna performanta a anului), si Sandra Gutu, clasata pe Locul I la 100 de metri garduri (13:84, record personal). Rezultate bune a obtinut si Cristina Negru, care a cistigat doua medalii de argint, la 5.000 de metri si la 10.000 de metri, precum si stafeta masculina de 4 x 100 de metri, care s-a situat pe Locul II si care a fost formata din Alexandru Tertezan, Alexandru Cojocaru, Mihai Petrescu si Stefan Gainuse, ce sunt abia juniori II. Medaliile de bronz au fost cistigate de Alexandra Iliuta, la prajina (3,30, a negalat recordul national de la juniori II), si Mirela Lavric, la 400 de metri. Rezultate meritorii au avut si Florin Matei (Locul IV la prajina) si Andreea Ciobanu (Locul IV la sulita). Tot saptamina aceasta, CS Municipal Onesti a mai cistigat doua medalii de aur, una de argint si una de bronz la Campionatele nationale de juniori I, doua medalii de aur la Campionatele nationale de copii, doua medalii de argint la Campionatele balcanice de seniori din Bulgaria si o medalie de argint la Cupa Europei de probe combinate din Portugalia. Duminica seara, 5 sportivi de la CS Municipal Onesti au plecat spre Lille (Franta), unde vor participa la Campionatele mondiale, dar atletii onsteni vor mai lua parte, pe parcursul acestei luni, si la alte competitii nationale si internationale. (G.M.)
Lasă un răspuns