Neatentia in conducere a facut o victima dintr-un pieton care circula regulamentar. Viorica P., de 57 ani, mergea pe str. Progresului din orasul Comanesti, moment in care a fost accidentata usor de masina condusa de Mihaita T., 39 ani. Soferul mergea in marsarier si nu s-a asigurat corespunzator, acrosind-o pe Viorica P. In urma impactului a rezultat vatamarea corporala a femeii, aceasta fiind transportata la Spitalul Comanesti, unde a primit ingrijiri medicale. Cadrele medicale i-au anuntat pe politisti despre faptul ca la unitatea medicala a ajuns o victima a unui accident de circulatie. Soferului i-au fost recoltate probe biologice de singe in vederea stabilirii alcoolemiei. Pina la definitivarea cercetarilor, politistii au intocmit un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns