Nivelul restantelor la creditele bancare ale bacauanilor au atins cel mai inalt nivel din toate timpurile: 304,77 de milioane de lei la sfirsitul lunii iunie. Cresterea fata de luna anterioara este de peste 11,5 milioane de lei, dar aceasta se afla in contrast cu o alta evolutie, care tine si ea pasul, luna de luna cu prima: a economiilor bacauanilor in bancile comerciale.
Economiile au fost mai mari, la sfirsit de iunie, si au ajuns la peste 6,2 milioane de lei, de asemenea un record al tuturor timpurilor – asa cum rezulta din situatia facuta publica de Banca Nationala a Romaniei. Trendul crescator al restantelor fusese intrerupt in luna noiembrie, dupa ce parea sa devina un fenomen general si fara oprire, dar a fost reluat de la inceputul acestui an.
Lucrurile nu par a se opri aici. Volumul creditelor solicitate bancilor creste si el, iar la sfirsitul lunii iunie a ajuns la aproape 3,7 miliarde de lei, mai mare cu circa 170 de milioane fata de luna mai. Bacauanii au solicitat bancilor credite in lei de aproape 1,70 de miliarde, iar in valuta la echivalentul a 1,99 de miliarde de lei. In schimb, disponibilitatile la vedere, depozitele pe termen si depozitele rambursabile dupa notificare si altele sint in valoare de peste 6,2 miliarde de lei. Cel mai mare volum al creditelor, fie in lei, fie in valuta, este cel al creditelor curente, aflate in preluare sau rambursare. Creditele restante ramin, in continuare, mai mici decit economiile, dar de 8,08 ori mai mari decit cele din luna octombrie 2008 (adica fata de inceputul crizei economice), cind au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de inteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite, aproape doua miliarde de lei, pe cind nerezidentii abia ating 1,25 de milioane de lei.
Problema cea mare ramin, in continuare, si pe piata bacauana, creditele pentru consum ale populatiei, care sint cele mai mari, de peste 532 de milioane de lei in ambele tipuri de valuta, in timp ce pentru locuinte s-au cerut numai 357 de milioane de lei, iar pentru alte scopuri doar opt milioane (in crestere fata de luna mai). Cel mai mare volum de credite apare, insa, in contul agentilor economici, adica peste un miliard de lei, in moneda nationala sau in valute.
La capitolul disponibilitati, putem vorbi de economii importante si in cazul firmelor si al institutiilor. Acestea aveau in cont depozite in valoare de numai 72,36 de milioane de lei, in crestere fata de luna mai. Dar, populatia detine ponderea, ca de obicei, la sfirsitul lunii iunie suma fiind de aproape 666 de milioane de lei (in crestere).
Lasă un răspuns